Lilypie First Birthday tickers

Lilypie Second Birthday tickers

Lilypie Third Birthday tickers

Lilypie Third Birthday tickers

duminică, 24 februarie 2013

In cautarea somnului pierdut

Noptile mele faramitate in mii de bucati au suferit inca o transformare: pauze lungi la ore mici si dulci, la care orice om normal (dar o mamica cu doi copii?) ar merge fericit in lumea viselor. Asa se face ca desi ajung in pat aproape de miezul noptii, stau si numar cate 2-3 ore pe noapte ba fulgii care cad usor (si nu se mai opresc odata) prin ochiul de geam, abia atingand pamantul, ba secundele care trec mai incet ca pasii unui melc, ba niste oi imaginare toate fara nici un rezultat.
M-am gandit sa imi creez conditii ideale de somn excluzand varianta suplimentelor. Care sunt conditiile ideale de somn? Pai testez pana le gasesc. Si cum imi trebuie un punct de plecare m-am gandit oare cum dormeau mosii si stramosii nostri? Probabil ca aveau un acoperis rudimentar care sa ii fereasca de precipitatii, dar oare ii fereau si de lumina astrelor noptii? Nu. Bon. Draperiile jos. E nor afara? Punem veioza. Degeaba? Somnul tot nu vine? 
Sa mai studiem. Cu muzica? Fara muzica? Aveau ei oare linistea asta mormantala (cand copiii dorm la randul lor iar consortul nu se aude sforaind) din casele noastre? Nu. Ei dormeau in cantecele pasarilor, in fosnetul pomilor,in clipocitul apelor... Ce muzica mai adormitoare sa iti doresti? Oh! Eu de ce nu le aud? De ce am pus termopane? De ce? De ce? Le dam jos. Eu am nevoie sa aud muzica noptii ca sa pot dormi! Sigur ca da, asta e solutia! Dar ce fac eu, proaspat adormita, atunci cand trec motoarele turbate ale petrecaretilor intarziati? Eu ca eu, ca m-am invatat cu insomnii, dar ce fac cu doi copii treziti in creierii noptii? Dar cu vecinul care striga cu glas rasunator la alt vecin exact cand copiii isi fac somnul de frumusete? Nu, nu. Lasam termopanele la locul lor. Incercam cu ceva Anotimpuri.
Si dintr-odata m-a izbit revelatia: srabunii (sau strabunele) sigur nu adormeau gandindu-se cum sa isi mai protejeze copiii de mancarea nesanatoasa ce ne-a invadat fiecare colt de strada, cum sa faca sa nu mai tipe la copii, cum sa isi trezeasca instinctele adormite, cu ce sa se mai imbrace la serviciu, ce machiaj le-ar face mai... si mai... Ei luau lucrurile mai simplu: Doamne multumesc! Am incheiat ziua cu bine. Ai Tu grija si de maine...
Sa fie de vina patul? Sa profitam de reducerile de mobila si sa il schimbam? Sau poate o fi timpul sa mutam piticii in  propriile patuturi pentru copii, ieftine, cum altfel? :))

Sarbatorim romaneste?

Mie imi place sa cred ca sarbatorim iubirea in fiecare zi si nu in zile speciale. Noi in mod special nu am sarbatorit in adevaratul sens al cuvantului cam de multicel. Si chiar daca nu sarbatorim in zile anume anuntate n-as putea sa spun sigur ca nu mi-ar placea si ceva deosebit, dar ce sa fie?
Flori? Inca nu am gasit un loc unde sa le pun si sa nu fie atacate de maimutele din dotare. Si apoi, ca sa fiu sincera, prefer florile in pamant si nu in vaza :).
Ciocolata? Sa mananc pe furis nu am cand, seara pic lata in acelasi timp cu copiii. De fata cu ei nu se poate ca ei nu au voie. Asa ca nu mai mananc. Oh, si ce-am slabit de cand am redus drastic zaharul :D!
Cina festiva? Ha! Zicem merci daca putem manca amandoi la aceeasi masa. De regula mesele noastre sunt asa: tati pe scaun. Robert la tati in brate. Du sus pe masa. Eu in picioare pe langa el, asta pentru ca Du nu trebuie sa fie murdar niciodata pe maini sau ud pe haine! Asa ca sunt pusa ori sa ii pun in furculita/lingura tot ce e pe masa, ori sa il sterg dupa fiecare bucatica dusa la gura de mana-i proprie. Sunt fericita daca scap fara sa il schimb. Cand Robert considera ca a stat destul la tati se intinde dupa mine si schimbam rolurile. Singura diferenta e ca eu sunt tot in picioare ca asa vrea Robert. Daca apuc sa manac ceva iar sunt fericita, ca urmeaza o lunga sesiune de alaptat (copilul meu nr2 pare sa manance degeaba solide. Tot laptele e baza).
Cina romantica in oras? Cu copiii nu ne primeste nimeni :)), fara copii nu se poate!
Asa ca sarbatorim tot in stilul nostru din ultimii trei ani: alergam dupa copii, imi aleg online una din aceste minunate genti poate chiar si doua esarfe, tot online, indeplinim dorinte mici, si seara cadem lati: tati, Du, mami si Robert...

joi, 14 februarie 2013

Valentine's!

Barbat lipsa.
Durere de masea, durere de cap, trei nasuri/robineti la care abia ma mai tin cu prosopul, cea mai cumplita raeala din ultimii ? ani.
Copii mai urlatori ca niciodata. Casa cu susul in jos.
Moralul la pamant.
Happy Valentine's!

luni, 11 februarie 2013

Mi-e rusine


  • De fiecare data cand nu mai reusesc sa ma cenzurez si urlu la el.
  • Cand ma priveste cu ochii tristi pentru ca i-am refuzat un lucru cand amandoi stim ca se putea altfel.
  • Cand il vad fugind spre bucatarie ca sa nu il cert ca m-a lovit, pe mine sau pe fratele lui.
  • De cate ori il aud spunandu-mi ca gata, e cuminte. Doamne! Cate cuvinte imi vin in minte la adresa celor care ii spun ca nu e cuminte, sau diverse altele pe seama cuminteniei!
  • De cate ori vine sa imi spuna ca ma iubeste desi l-am certat.
  • Ca nu ma pot seta odata sa nu ii mai spun ca ma supara facand nu stiu ce lucruri.
  • De cate ori ma intreaba daca mai sunt suparata.
  • Ca nu reusesc sa scap de problemele copilariei mele, pentru a-mi putea creste copiii cum imi doresc atat de mult. Fara a duce mai departe frazele si etichetele pe care le-am auzit eu si care mi-au fost puse. Fara cuvinte aspre, in care nu cred si pe care nu le cred in stare de-a face copilului un bine cat de mic, dar adanc inradacinate in mintea mea de 30 de ani.
  • Cand vine sa il iau in brate, fara urma de ranchiuna, desi mai devreme i-am facut o observatie.
  • Ca nu pot scapa de dorinta de a fi seful in fata copiilor.
  • De deprimarea care m-a cuprins si din care nu mai pot sa ies, provacandu-le copiilor atatea suparari.
Mi-e rusine pentru atat de multe lucruri pe care le-as vrea disparute din viata mea...

luni, 4 februarie 2013

Intrebare de... blocaj!

Ma chinuiam sa imi gasesc putin loc intre cei doi copii. Du ma cautase pana pe la jumatatea pernei unde se si oprise. Robert, pe cealalta parte, isi intinsese o mana pana aproape de fata lui Du in timp ce capsorul i se odihnea un pic mai jos de cel blond al fratelui sau. Ma gandeam cum as putea sa imi asez si eu capul obosit asa incat sa nu trezesc nici un copil. Risc si il plasez pe Du (care doarme profund) mai spre consort si fericita ca mi-am regasit 20 cm de perna dau sa inchid ochii, cand il aud pe consort:
-Ai visat vreodata ca o sa ajungi sa dormi cu 3 barbati in acelasi pat?