Lilypie First Birthday tickers

Lilypie Second Birthday tickers

Lilypie Third Birthday tickers

Lilypie Third Birthday tickers

joi, 31 ianuarie 2013

Unde-i Nelu?

Pe drum. Ne intoarcem de la cumparaturi. Mai aveam vreo 10 minute pana acasa. Toate bune si frumoase, Robert adormit la sanul meu (stiu, stiu. Locul lui e in scaun dar suntem 4 in masina si unul din noi mai si conduce. Nu stiu cat de bine o poate face in urletele ce sunt sigura ca se aude si de pe autostrada Bucuresti-Pitesti. Si-apoi soferul tot mergea in slalom, spre disperarea mea, ocupat cu niste apa ce ii tot pica din nas), Du dadea sa se mai legene cu scaunul un pic. Eu urmaream distrata traiectoria uneori nesigura a masinii intrebandu-ma daca sa ii propun consortului un schimb de locuri...
Dar Du se trezeste si ma trezeste din toroeala cu o intrebare existentiala:
-Unde e Nelu?
Ma gandesc ce Nelu cunoaste copilul dar minte imi ramane goala. Arunc priviri disperate in oglinda retrovizoare unde intalnesc niste ochi aposi si mai nestiutori decat ai unui bebelus. Undeva, un pic mai jos de ei zaresc si un colt de prosop. Servetelele nu mai faceau fata. Raspund calm ascunzand cu grija disperarea din glas, sa nu se prinda copilul ca habar n-am ce vorbesc:
-E la el acasa, mamico.
-Nu. Nu e.
-Hmmm, pai ar putea sa fie, Du?
-In plasa.
-Da? Atunci e in plasa.
-Vreau si eu Nelu.
Ma gandesc atent la lista cu cumparaturi. Nu. N-am nici un Nelu in plasa. Ca sa aman totusi un deznodamant nefericit pentru nervii nostri spun ca in masina nu se poate si sa astepte el frumos pana acasa. E de acord.
Acasa. Despachetam cumparaturile printre care se strecurase si un pomelo. Desi am inceput sa evit fructele de market am cedat totusi la intrebarile lui Du despre ce e si cum se cheama si l-am cumparat. Ma gandeam, distrata in continuare, daca sa il depozitez pe undeva sau sa il mancam cand de undeva din spate tasneste cuvantul care elucideaza misterul:
-Nelu! Mami, da-mi si mie nelu!
-Of! Asta e Nelu? Mai, Du, asta e pomelo. Nu puteai sa spui si tu asa?

Seara. Du a tot deschis si inchis frigiderul luand si punand inapoi diverse. Apare apoi cu un salam mic-micut, dar tot salam cumparat pentur un anume eveniment. Il cer, ii spun ca e pentru musafirii care ne viziteaza ziua urmatoare si il duc inapoi. El, nemultumit, vine dupa mine si incepe sa se planga la ta-su ca el vrea ceva din 'fer' si eu nu ii dau.
-Si ce vrei din frigider, mai Du?
-Vreau... vreau... sunca.
-Tati, nu avem acum sunca in figider. Deci cum se cheama ceea ce vrei tu? Stii?
-Da. Vreau carnat de-acolo, din fer.
 PS: Copiii vostri stau in scaune speciale? Cum ii convingeti? Si intrucat la volan cu copii in masina trebuie sa fi oricand pregatit aveti si rca pe care sa va puteti baza?

vineri, 25 ianuarie 2013

Adormitul copiilor

Cand era mic-mic-mic Du adormea fie la san, fie afara in carut (sistemele de purtat sanatoase imi erau necunoscute. In Arges inca nu am vazut nici o Manduca sau Boba), plimbat  prin racoarea de sub vie si ferit de razele prea puternice ale amiezei. Totusi cel mai des a adormit la sugand la san pana la 15 luni si apoi fara san, doar stand amandoi in pat, pieptanandu-mi parul. Acum are uneori dorinta de a adormi pe burta mea, asa cum m-a vazut incercand sa il adorm pe Robert. De cateva luni negociem la sange somnul de amiaza caci ar vrea sa il sara. Am si incercat sa ii fac pe plac in una din zile dar rezultatul a fost un dezastru, asa ca am decis sa negociem dar sa dormim totusi chiar daca dupa multe amanari. Cu toate ca zice ca nu vrea, adoarme repede, intre 5 si 10 minute si doarme cam 2 ore.
Seara, dupa ce facem un puzzle, ne uitam la niste cantecele, sau la diverse filmulete cu tractoare si masini si cand vad ca ar da semne de oboseala (asta se intampla cam dupa 9:30) ii spun ca mie mi-e somn si merg in pat. El, daca nu vrea sa vina, poate sa mai stea, dar singur. Asteapta pana se termina filmuletul si vine si el in pat. Simplu, frumos, nestresant.
Robert... of, Robert!
Inca nu am gasit butoanele ajutatoare. Cand era bebelus adormea uneori la san, alteori leganat pe burta, alteori plimbat in brate prin casa. Ma tinea noaptea cate 2 ore treaza la fiecare intrerupere. Inca mai are amintiri din astea din cand in cand. Apoi cam de la 3-4 luni, cand vremea nu mai era asa de incrancenata, pana pe la 6-7 un somn (sau chiar doua) il prindea in Manduca, in timpul plimbarii de dupa-amiaza. Apoi nu a mai vrut sa stea in Manduca, spre disperarea mea caci nu stiam ce sa mai fac sa il adorm. Il puneam la san iar si iar fara nici un succes. Pe burta mea incepea sa se foiasca si sa vrea sa sara. In astfel de cazuri singura alternativa era plimbatul cu carutul prin dormitor pana adormea.
Acum lucrurile nu sunt diferite cu mult. Daca s-a trezit prea de dimineata si a prins si o plimbare prin aerul rece de afara, in jurul orei 10 adoarme la san, molesit de caldura casei, pentru 30 de minute. Daca sunt norocoasa s-ar putea sa mai adoarma tot la san in jurul orei 2. Daca nu sunt norocoasa stau cu el minute in sir la san, il plimb laganat prin casa si poate-poate adoarme cam pentu o ora. Seara ar trebui sa fie obosit intrucat sunt si 5-6, chiar 7 ore de la ultimul somn, asa ca il iau usor spre pat, ii susur dulce in ureche ce bine o sa dormim noi amandoi, pana dimineata, il urc in pat langa mine unde incepe sa suga. Si suge, si iarasi suge si ochii se micsoreaza pana ce pare adormit... si apoi imi sare din brate razand, cu chef de joaca si uita de somn pentru 10 minute. Incepe iar sa scartaie si o luam de al capat cu ritualul pana ce sare din nou. Si iarasi. Si iarasi. Distractia dureaza cam o ora, poate chiar doua in serile cu adevarat ghinioniste. In timpul noptii, chiar daca se trezeste des, adoarme la san (cu mici exceptii). Am incercat sa il las sa vad cand vrea el sa doarma dar nu pare ca ar mai avea de gand sa adoarma vreodata. E plin de energie chiar daca au trecut multe ore de la ultimul somn.
Eu intre timp caut formula perfecta de adormit copii. Aproape ca mi-am pierdut toate sperantele ca ar exista, dar caut :)!
Ceva, ceva am gasit: ne distram bine cate o ora cu jucariile Ben 10beyblade, le ametim bine fara sa scape vreuna si apoi le punem la culcare pe pernele copiilor. Cu copii cu tot :))

joi, 24 ianuarie 2013

Cum se trezesc copiii?

Robert se trezeste plin de voie buna chiar si in miez de noapte, cu gura semicerc aratandu-si toti cei 6 dinti, obligandu-ne la acordat atentie prin veselie. Tocmai noaptea ce a trecut s-a trezit chinuit de o tuse seaca si a inceput, discret, sa ma trezeasca. Discret, adica fara urlete ci cu trantitul capului lui peste nasul meu, pupici plini de umezeala (adica gura transformata in robinet deasupra fetei mele) si ranjeli. Si asa m-a tinut vreo doua ore, cu ghionturi din cand in cand ca ajutor sa nu cumva sa imi pice ochii in gura. Ziua deschide ochii si in secunda urmatoare e in fund cu gura larg deschisa, de zici ca e intr-o conversatie de mai bine de 5 minute. O incantare sa il privesti trezindu-se.
Du... Du atunci cand nu se trezeste urland emite pretentii care invariabil duc la urlete. Nu din astea ce s-ar putea totusi infaptui daca inchizi amandoi ochii.  Nu. El vrea imposibilitati de genul vreau sa vina tati acum, vreau sa imi dai... nu stiu ce sirop, sau ceai dar vreau acum-acum, fara sa astept nici un minut etc. Dimineata nu se deschid pleoapele de tot ca ori incepe direct cu urlete ori cu cereri absurde la o ora atat de nepotrivita, cand eu simt nevoia unei macarale sa ma dea jos din pat dupa noptile mai mult decat injumatatite de trezirile vesele ale lui Robert si de picioarele saltarete ale lui Du.
Oh, nu!.... se trezeste Du...

marți, 22 ianuarie 2013

Cu mainile inclestate pe fusta

De ieri consortul merge la serviciu, iar in sarcinile mele zilnice a reintrat si integrarea copilului mare in societate. Asa ca dimineata, pe la 10, ne imbracam si plecam spre gradinita. Pe drum isi face planuri cum se va juca el cu Bagumir (Vladimir), cu Ariana, cu Eliza, cu David, ca apoi, odata ajunsi, sa vrea acasa. Discutam, negociem si accepta sa mai stea totusi un pic, ca poate ii place o jucarie pe care o imparte cu Ariana. Usor, usor se integreaza dar, Doamne feri, sa am vreo urgenta ca cu ea raman. Sub nici un motiv nu am voie sa ma departez mai mult de 5 pasi. Am incercat toate variantele si nimic. Si totusi, cand parea sa se simta mai in mediul lui, doamna lor a fost retinuta la alta gradinita (nu stiu cum poate fi posibil) si i-a tinut locul cealalta doamna, o doamna aproape de pensionare care m-a facut pe mine sa ma simt ca in fata unui soldat cu pusca pe umar. Ce-or fi simtind copiii? Si sunt sigura ca a facut eforturi sa para ok fiind eu acolo.
Ma gandisem sa renunt dar nu stiu cum as putea rezolva problema pentru care am acceptat sa il inscriu: nevoia copilului de copii apropiati ca varsta. Ma gandesc totusi ca atat de ingraditi fiind (de cateva ori doamna a ridicat vocea la ei pentru ca nu erau atenti la povestea ei la care s-au plictisit si copiii de 5-6 ani, dar cei de 3?) oricum nu socializeaza cine stie ce. In rest toata lumea isi da cu parerea ca este bine sa mearga. De ce o fi atat de bine inca nu am aflat.
Ar mai fi varianta schimbarii gradinitei dar asta ar insemna o naveta zilnica de 30 km, trezit tare de dimineata, imposibilitatea de a sta cu el pana se va obisnui.
Oare tuturor parintior le-o fi asa de greu? Sau cumva eu vad bau-bau-ul acolo unde nu este?

luni, 21 ianuarie 2013

N-am avut noroc :)

Imi facusem mii de planuri. Cum voi rezista eu intreaga zi dupa ce intreaga noapte ma va trezi Robert ca sa frunzareasca dupa trei picaturi de lapte din doi sani. Cum voi face fata tantrum-urilor lui Du cele multe si nesfarsite. Ma pregatisem sa merg, toata un vaiet, pe anumite grupuri sa intreb, sa vad alte mamici cum au facut, cum s-au descurcat, cum a mers cu alaptarea, ce au facut cu sanii in timpul celor 8 ore (9 daca luam in calcul si drumul), sa ma simt neajutorata si sa le cer sa ma incurajeze... Oh, si cate altele!
Dar nu am avut noroc. Dis de dimineata nu eu m-am pregtit sa merg la serviciu, sa imi las copiii acasa cu taticul lor. Nu! Saracul consort a trebuit sa se trezeasca din creierii noptii, sa imi lase cafeaua facuta, sa pregateasca lemnele ca sa aprind eu focul, sa deschida gainile si sa le alimenteze si apoi sa plece la serviciu. El si numai el a primit o oferta de lucru de nerefuzat daramandu-mi mie toate planurile deprimant-catastrofale pe care mi le facusem...
Oh, oh! Cata jale! :)) :))

duminică, 20 ianuarie 2013

Un an!

Am inceput postarea asta de multe ori si tot de atatea ori am sters. Cuvintele scrise mi se par prea goale, prea simple... asa ca nu pot spune decat ca te iubim tare, tare mult! Tu si fratele tau sunteti minunile noastre de care ne bucuram in fiecare zi, pe care nu stim sa le pretuim suficient, fara de care nu am mai putea...
Ne-ati daruit un an de vis, cu momente atat de frumoase pe care nu stiu cum sa le pastrez mai mult in inima mea.
Un an de cand te-am avut prima data la sanul meu, privindu-ne in ochi, recunoscandu-ne unul pe celalalt!
Un an de zambete, de cascade de rasete, de brate iubitoare stranse in jurul gatului!




Un an de bine!

Si oare dintre multele produse pentru copii puse la dispozitie de prietenul Google, ti-ar placea jucarie de plus? Dar voi? Ce ziceti?

joi, 17 ianuarie 2013

Dar Mickey? Cati ani are Mickey?

-Cati ani ai, Du?
-Dooooi.
-Mamico, nu mai ai 2 ani. Ai aproape 3.
-Treeei am.
-Da.
-Si Robert?
-Robert are un an. El e mai micut.
-Si tati?
-Oh, el are multi...
-Cati are?
-37.
-Si mami? Mami cati ani are?
-Mami are 31.
Pare multumit. Se invarteste prin casa pana ce ochii i se opresc pe puzzle-ul cel din 1000 de piese cu Michey, puzzle pentru care am pierdut 3 nopti, eu si consortul, si intrebarea tasneste, lovind in moalele capului:
-Da' Mickey? Cati ani are Mickey, mamica?
-Multi, mamico, tare multi.
-Cam cati, mami? 
-.... N-ai vrea tu sa il lasam pe Mickey sa doarma acum? Mai bine ne jucam cu aceste figurine de roboti!

marți, 15 ianuarie 2013

Nu l-as da pe nici o fata din lume!

Vrea sus pe blat de cate ori fac mancare. Imi cere razatoarea (la noi electrocasnicele sunt interzise. Nu am voie sa folosesc blenderul, mixerul, maruntitorul de legume, aspiratorul. Daca trebuie neaparat sa ma epilez consortul pleaca cu ei cat mai departe sa nu cumva sa se auda ceva) si rade el morcov, cartof sau ce ne-o mai trebui. Neaparat trebuie sa bata el ouale pentru omleta. Curata usturoiul, ar vrea sa toace si ceapa dar dupa o tentativa soldata cu lacrimi imi face mie favoarea aceasta.
Ia matura imediat ce observa zoburile unui biscuit faramitat. Daca varsa din greseala o picatura de lapte, sau compot, sau apa merge la baie dupa o carpa (mopul e totusi prea mare!) si sterge pana incep sa imi exprim grija pentru culoarea parchetului. Dar cum lui nu i se pare suficient renunta doar ca sa stearga mobila de praf. Cu aceeasi carpa...
Vrea neaparat sa puna el, singur, haine la uscat. Nu importa ca sunt uscate deja, ba chiar impachetate, gata de pus in sifonier.
Aduna jucariile doar cand eu incerc sa il adorm pe Robert, dupa ce ziua intreaga au zacut pe parchet. Nu am voie sa le adun mereu. Doar uneori, cand vede ca nu mai poate alerga in voie prin casa imi da permisiunea de a le aduna.
Sterge geamurile aproape zilnic si am fost tare uimita ca in ultimul timp nu l-am mai vazut desfasurandu-se. Astazi, cand am vrut sa sterg oglinda de urmele celor mai mici degete din casa, am observat descoperit si motivul: nu mai este detergent de geamuri.
Si asta doar in casa. Afara este la fel de neobosit. Vrea sa care lemne, sa le puna in foc, sa ia ouale, sa puna mancare la gaini. Ultima activitate mai mult din interes, suspectez eu, ca sa fie iertat ca le alearga toata ziua.
In curand nu vom mai avea nimic de facut caci Robert pare sa aiba aceleasi inclinatii.
Ba chiar ma ajuta sa aleg perna potrivita pentru fiecare din noi, sau cele mai faine modele pentru amenajarea bailor noastre. Pe voi va ajuta copiii la amenajarea casei?

luni, 14 ianuarie 2013

Nu cred ca sunt pregatita inca

Zilele trecute. Afara cu copiii. Mergem 50m mai sus de casa noastra, intr-o gradina ce apartine parintilor sotului. In Sant. Asa i-au spus inaintasii nostri cand au vazut ca apa adunata in urma precititatiilor violente au sapat un sant prin mijlocul ei, sant pe care inca mai curge apa atunci cand ploua mai mult. Acolo ne-am intalnit cu alti copii ce au adus o sanie si au incins un sanius de la care, evident, Du nu a mai vrut sa plece... Ce daca mai trebuie sa mancam, sa dormim, sa ne incalzim? Dar aici nu e nimic uimitor caci asta face el in mod frecvent. Fata mea s-a lungit pana-n asfalt cand copilul m-a expediat, impreuna cu ta-su si Robert: Du-te mami! Du-te! Vin eu singurel mai tarziu. Vin reeeepede-repede. Du-te! Eu stau sa ma joc cu copiii. Ne-am dus urmarind de acasa, ascunsi de pomi, copilul. A cazut o data in zapada. S-a ridicat, s-a scuturat si si-a vazut de treaba. Apoi, cand au plecat copiii, a asteptat pe margine pana ce a trecut o masina si dupa ce s-a asigurat ca nu mai vine nici una a pornit spre casa.
Astazi a vrut la gradinita, la copii. Ne-a spus ca vrea sa stam cu el doar cateva zile, pana se obisnuieste si apoi sta el singur. Noi sa il ducem si apoi sa venim sa il luam. L-a dus tati si a stat cu el acolo cu o intrerupere de 10 minute. Ne-a spus ca merge si maine, ca o sa mearga in fiecare zi... Eu am stat linistita stiindu-l pe consort acolo, dar sa il las singur???
Unde sunt zilele cand lumea din jur se temea ca nu-mi mai da drumul la fuste? Ca "l-am invatat" prea mamos? Ca vrea numai la mine?
A venit vremea desprinderii? Hmmm... nu cred ca sunt pregatita... :D
Parca ieri cautam carucioare 2 in 1 online si ma pierdeam printre atatea articole pentru copii...

joi, 10 ianuarie 2013

Back to work?!

Initial am optat pentru 2 ani de zile de CIC, avantajele pareau mult mai mari si apoi ce se compara cu timpul petrecut langa copii? "Soarta" a fost binevoitoare cu noi si cel putin de cand s-a nascut Robert am beneficiat de mult ajutor caci Domnul Meu a fost langa noi cea mai mare parte a timpului. Financiar vorbind a fost binisor. Nu ne-am realizat toate planurile dar nici lipsuri mari nu am avut si ne-am spus ca niciodata nu ne mai intalnim cu timpul asta, ca apoi copiii cresc si se desprind de noi, ei acum au cea mai mare nevoie de noi. Si ne-au avut... Robert e atat de obisnuit cu amandoi ca si-a creat propriile tabieturi: afara are voie sa il tina doar tatal lui, pe mine ma solicita din cand in cand, cate un minut sa isi ingroape fata in scobitura gatului meu si se cere iar la tati.
Dar iata ca acest inceput de an ne-a gasit intr-un usor impas. Lucrarile sotului lipsesc pentru moment si din indemnizatia cu valoare spre minim e cam greu sa ne descurcam. Este frumos si placut sa ne bem cafeaua impreuna dimineata, sa mergem sa plimbam copiii impreuna, sa ne aruncam zambete pe deasupra unui cap blond si a unuia saten si asa a fost in mare ultimul an. Insa a venit momentul sa regandim, sa revizuim si sa luam decizii. Si am decis de comun acord ca ar fi mult mai convenabil sa reintru in campul muncii. Pana situatia in cazul lui se remediaza copiii se vor obisnui, nu le va fi la fel de greu ca atunci cand vom lipsi dintr-odata amandoi si apoi el oricum isi face programul asa cum doreste, deci va fi usor sa lucreze cand sunt eu acasa (eu avand un program de  ore).
Odata decizia luata am intrebat la firma daca pot incepe serviciul in conditiile descrise. Da, teoretic se poate, sa merg sa fac o cerere in acest sens. Nu ma poate lamuri daca voi si daca voi primi acel stimulent de 500 de lei, pentru asta sa intreb la Primarie. La primarie mi se spune ca pentru nici un copil mai mare de 1 an nu se primeste stimulent, indiferent de optiune. Foarte uimita intreb niste mamici intoarse la serviciu la un an daca ele primesc acel stimulent. DA, sigur ca DA. Bon, o parte a problemei rezolvata. Mai dau niste telefoane, mai primesc niste informatii si un numar de telefon de la Casa de Asigurari pentru Mame. Aici o doamna foarte de treaba mi-a raspuns rabdatoare si foarte rapida la toate nelamuririle. Deci pentru mamele care sunt in aceeasi situatie: dupa ce a implinit copilul un an se depune cerere pentru reluarea activitatii la locul de munca. Apoi trebuie sa mergeti cu decizia de reluare a muncii sa anuntati la Casa de Asigurari ca sa nu mai primiti indemnizatie. Pentru stimulentul respectiv, caci da, se primeste, mergeti la primarie tot cu decizia de incepere a muncii si cu actele de identitate ale familiei, unde trebuie sa vi se dea spre completare si o cerere tip. De aici se ocupa primaria. Legea aceasta este activa din 8 ianuarie 2013.
Atentie: dupa ce copilul a implinit 1 an, nu inainte!
Eu am cautat mult pe internet dupa informatii de acest tip si nu am gasit nimic concret si din aceasta cauza am scris despre aceste proceduri.
Acum ramane sa vedem daca sigur aceasta este varianta care ne aranjeaza pe noi cel mai bine. Mai avem 9 zile sa dezbatem...
Si tot legat de asigurari: asigurari rca unde faceti? De cele de la Elefant.ro ce ziceti?

luni, 7 ianuarie 2013

Primii pasi

Au fost raportati astazi de catre domnul consort. Eu eram ocupata cu musafirii :(.
Minunea s-a petrecut in jurul orei 12:00, pe aproximativ jumatate de metru. S-a desprins de tati, a facut doi pasi si a prins strans in pumni patul mare. Asa direct, fara preaviz, fara stat bradulet-bradut-dragut a plecat sa cunoasca lumea...
Puiutul meu!


vineri, 4 ianuarie 2013

Mai alaptam?

Vorbeam astazi cu un proaspat tatic, prieten de-al sotului din copilarie, despre cum e cu copilul, cum e cu somnul, cu trezitul pe timp de noapte... d-astea de nou-nascuti. Printre altele am vrut sa stim si daca copilul e alaptat si ne-a raspuns rapid ca bebelusa refuza sa suga, nu a vrut sa primeasca sanul, nici suzeta, doar biberonul. Si mai apoi, usor scuzand situatia, a precizat ca si el a refuzat sa suga la san, deci este cumva normal. Mi-am amintit o discutie mai veche pe care am avut-o cu sotia lui, discutie in care am intrebat-o daca se gandeste sa alapteze si in care a spus ca inca nu stie, sa vada daca va avea lapte, daca copilul o sa vrea sa suga. Consortul, care ii cunoaste mai bine, mi-a zis apoi ca era aproape sigur (in proportie de 90%) ca nu va alapta pentru ca, a motivat el la uimirea mea, mamele din "lumea buna" nu mai alapteaza, ca alaptand esti cumva lipsit de viata sociala. Nu poti pleca fara copil. Trebuie sa te trezesti noaptea des, pe cand cu formula copilul se trezeste la 11 si la 3, in cazul de fata. Ca este cumva mai comod cu formula. L-am intrebat cum crede el  ca e mai comod cu pregatirea laptelui, spalatul sticlelor, sterilizarea lor, schimbarea lor... Mi-a spus ca s-a gandit la faptul ca doarme noaptea, are doar doua intreruperi pe cand Robert, de exemplu, are si 20 de treziri.
Nefiind inca foarte convinsa mi-a sugerat sa ma uit in jur, la cuplurile pe care le cunoastem si care au copii si sa vad cati din acesti copii sunt alaptati. Am gasit un singur cuplu (cu potential financiar scazut) cu copila de peste un an inca alaptata. Mamica respectiva imi spunea zilele trecute ca probabil o va intarca in viitorul apropiat. In celelalte cazuri alaptatul a incetat la 2 saptamani, o luna, trei luni maxim din diverse motive. Si mai stiu eu o mamica ce si-a alaptat fetita usor peste un an. Am mai gasit un cuplu cu copilul de maxim 3 luni despre care nu stim sigur dar eu am inteles ca este alaptat. Deci cea mai mare parte a mamelor (din "lumea buna" sau nu) nu alapteaza. M-am vazut nevoita sa ii dau dreptate. Mamicile din afara grupurilor de pe internet nu mai considera benefica alaptarea. Nu mai cred in acest drept al copilului dat de mii de ani.
Am vrut sa stiu si cum crede el ca ne vede pe noi lumea. Lumea buna nu ne revendica, clar: eu alaptez, imi scot sanul cand cere copilul, copiii sunt lasati sa mearga prin sant, sa isi puna nisip in cap, sa se balaceasca in apa, nu sunt apostrofati cand nu fac frumos la public, sunt lasati sa isi apartina... Pe partea cealalta lipsa tipetelor, a nuielilor, grija pentru hrana, plimbarile in patru, hainele de calitate (desi uneori murdare daca am iesit demult de pe poarta casei :D), incaltamintea sanatoasa, toate par neobisnuite. Noi suntem o familie normala cu servicii obisnuite, venituri medii, venituri care ne-ar fi permis sa hranim copiii cu orice formula daca as fi crezut in ea.
Deci parem cumva in afara tiparelor. Este de bine? Sau de rau?
Pentru noi este bine. Pentru noi, din fericire, a alapta nu inseamna afara din tipar.

marți, 1 ianuarie 2013

Asteptari de le 2013

Am citit cea mai frumoasa lista cu dorinte la Raluca si as vrea ca acestea sa fie si dorintele mele. Dar eu nu ma pot opri sa visez si sa imi doresc si cateva lucruri, asa, pentru sufletul meu:

  • mi-as dori ca anul acesta sa terminam macar partea de jos a casutei noastre si sa putem locui in ea. As fi vrut asta inca din 2012, dar nu s-a putut si simt tot mai acut lipsa de spatiu mai ales in zilele foarte geroase, cand stam putin timp afara.

  • as vrea sa reusesc sa fiu mai empatica, mai rabdatoare atat cu copiii mei cat si cu oamenii din jur, familie sau nu. Mi se pare ca uneori sunt atat de lipsita de rabdare, ca imi permit sa critic (chiar daca doar in gand) atat de usor...

  • as vrea sa putem merge macar cateva zile sa vizitam Sighisoara, Sibiul, Timisoara, sau chiar sa petrecem cateva zile pe litoral. In 2011 am facut doar vizite scurte prin imprejurimi. In 2012 la fel, de data asta fiind insotiti nu de un copil mic si o burta ci de un copil foarte mic si unul mic si daca mi se parea grea deplasarea cu un copil mic acum incepuse sa para imposibila. Poate anul acesta, intre un zugravit si un montat de centrala reusim sa ne mobilizam si sa disparem cateva zile un pic mai departe de Ocnele din Valcea :D.

  • desi singura bijuterie de care nu se impiedica copiii mei este verigheta recunosc ca mi-ar placea tare mult si cateva minuni pe care le-am vazut prima data aici.

  • mai vreau sa pot socializa mai mult, sa pot participa la anumite evenimente cum ar fi casatoriile celor doi nepoti ai mei programate vara asta. In 2012 ne-a fost imposibil sa participam la nunta fratelui meu si cea a nasilor copiilor pentru ca locatiile au fost alese departe de casa noastra, cu copiii nu se punea problema sa mergem iar fara ei era tot imposibil caci Robert suge des si foarte des si mai ales noaptea.

  • as vrea si un telefon nou, nu din dorinta de a fi in pas cu tehnologia, acest lucru deja nu mai conteaza demult, ci doar pentru ca 'simt' ca cel vechi e aproape de a-si da duhul.


Imi doresc cel mai mult sa stiu sa ma bucur de ce am fara sa alerg dupa ceva ce nu stiu inca daca m-ar bucura sau mi-ar fi necesar. Am fost binecuvantati cu cu doi copii minunati, sanatate, cu hrana de calitate, cu pace, liniste si intelegere in familie. Vreau sa stiu sa apreciez toate aceste lucruri care ne fac cu adevarat viata frumoasa.
An nou fericit va dorim!