Lilypie First Birthday tickers

Lilypie Second Birthday tickers

Lilypie Third Birthday tickers

Lilypie Third Birthday tickers

luni, 29 octombrie 2012

Telefonul meu cel antic

Inainte de a fi posesoare de verigheta "investeam" toti banii mei (care imi ramaneau dupa ce faceam plinul masinii :D) dupa cum ma purtau pasii, ba in stanga, ba in dreapta, ba printr-un mall, ba printr-un magazin de telefoane mobile, ca nah, trebuia sa fiu in pas cu tehnologia.
Dar odata inelul poposit pe degetul meu prioritatile s-au schimbat. In bine, ar zice unii (cum ar fi economistul casei), in rau, ar spune altii (prietenele mele care au ramas in pas cu moda si tehnologia) si asa-si-asa as spune eu. Astfel ca banii sunt distribuiti asa: necesitatile copiilor, pe intretinere si rate si ce ramane ia drumul "casutei visurilor" cea care sper ca va fi gata anul viitor . Asa ca garberoba mea nu s-a mai schimbat lunar, dar nici nu am suferit prea tare intrucat m-am expandat de doua ori si pe dimensiunile alea am refuzat categoric sa "investesc". Tehnologia insa a ramas mult in urma. Ba si mai grav: telefonul meu a fost pe rand ros, apoi scapat/trantit de toate podelele pe care ne purtau pasii, apoi dezlipit pe unde se putea si acum de la capat ca, nah, are si Robert aceleasi drepturi ca frate-su mai mare, nu? Si mandrul purtator de primi colti ai primului copil inca rezista stoic tuturor tratamentelor impuse...
Pana-ntr-o zi, cand a fost uitat afara, in timpul unei ploi torentiale (asa-mi trebuie daca nu ascult la Busu'!). A facut el fata si ploii dar de atunci a inceput sa dea semne de slabiciune. Intr-o seara nu a vrut sa mai aprinda luminile, intr-alta nu mai vrea sa se deconecteze si tot asa mi-a trimis semnale din ce in ce mai clare: SCHIMBA-MA!
Sigur ca da! Doar ca "ghinioanele" s-au fixat strans pe portofelele noastre: ba o nunta la Fratele Personal, ba nunta nasilor copiilor, ba luna cu asigurare si ITP la automobilul violet, ba urmeaza luna cu anvelope de iarna...
Insa eu tot rasfoiesc acest magazin online telefoane mobile unde am gasit tehnologie! Si arta!! Si reduceri!!! Si mi-a placut si am vrut un iphone care este si redus(!!!) dar ce sa fac? Construiesc o casa, deci la asta spunem pas. Parca nu ar fi de lepadat nici un samsung-galaxy-mini-2 si e si colorat si cu pret redus! Si uite asa incepem sa studiem problema pana nu isi da duhul si ma lasa in timpul celei mai importane telecomunicatii telefonul meu cel antic.
Recunosc: cel mai mult mi-ar placea sa il am pe asta de aici si daca nici el nu vrea sa vina sa stii Mos Craciun ca o sa te astept pe tine cu el. Dar fi atent ca daca ma lasi cu ochii in... zapada ca anul trecut nu ti-o mai iert cate zile oi avea :)!


Luni, dis-de-dimineata

Robert se trezeste mai devreme de ora 6. Da semnale lungi si dese. Le ignor o perioada si poate le-as mai fi ignorat dar Du isi lungeste mainile pana ajung in capul meu. Poftim! Ignora si asta! Deci jos din pat si incepem ziua. O zi mohorata ce se anunta tare lunga si plictisitoare, iar noi suntem singuri.
Bon! Repejor fac o omleta in unt, doleanta copilului mare, imi torn cafeaua lasata de barbat si ne pregatim sa mergem la paine. Nu stiu cum se face ca daca nu ne grabim riscam sa ramanem fara paine. Ni s-a intamplat in cateva dimineti si de fiecare data m-am teleportat in vremea comunismului, cu cozile interminabile si riscul de a nu mai prinde cele doua-trei paini negre si probabil mult mai sanatoase decat cele de azi...
Revenim acasa. Mai pierdem ceva vreme si Robert imi spune ca lui ii e somn. Adoarme. Du cel ramas pe afara incepe sa ne trimita glasul lui cristalin parca prea tare prin ferestrele cu vopseaua stearsa de timp. Motivul? Pana de curent si tacerea subita a radioului. Iar comunism??? Dar prin aceleasi ferestre razbat si zgomotele unui motor electric. Hmmm...
Arunc un ochi de-al meu pe un ochi de geam spre fereastra luminata(!!!) a vecinilor pentru a constata ca nu e pana de curent decat la mine. Si ce de treaba am. Si toata cu electricitate. Telefonul meu antic mai prezenta ceva baterie (noroc ca nu e marti :D) cat pentru o consiliere "online" cu electronistul familiei:
-Auzi, de ce toata lumea are corent si eu nu?
-Nu avem nici la becuri si nici la prize?
-Nope.
-Si mama are?
-Pai da.
-Du-te si tu la noi in casa (mama! ce bine a sunat asta!) si vezi cum sunt sigurantele la tablou.
-Hmmmm...
-Ce?
-Daca tu ai impresia ca eu stiu ce sunt alea sigurante si mai stiu si cum ar trebui sa fie ca sa avem curent...
-Du-te acolo ca iti dai tu seama. Si vezi ca daca sunt in jos trebuie sa le ridici.
-Aha.
Ma duc, le identific si le ridic. Apoi reiau consilierea, ca doar d-aia sunt nevasta:
-Mai, dar de ce s-au dat sigurantele jos?
-Probabil o fi ceva scurt pe la fire...
-Ce???
-Stai mah, nu te speria, ca nu e nimic grav. Verific eu cand vin acasa. Daca se intrerupe iar te duci si ridici sigurantele si gata.
-Aha...
Coafura inca rezista.

vineri, 26 octombrie 2012

Cu doi copii

M-am tot intrebat care e cheia succesului (adica multumirea tuturor mai putin a mea, ca io nu mai tin demult la multumirea proprie) atunci cand numarul copiilor mici si foarte mici (adica doi) depaseste numarul adultilor (adica unul).
De cand s-a nascut Robert domnul sot cred ca si-a impartit timpul, fifty-fifty, intre job serviciu si casa. Rar a lipsit mai mult de 10 ore pe zi si mai rar mai mult de 3 zile consecutive. Ce si cum facem noi cand suntem doi la doi nu cred ca trebuie explicat. Dar ce ma fac eu cand cel mai frumos raport se strica? Dar daca cei multi mai sunt si cu muci?
Fac asa:
-ziua nr 1: mamica singura.  Du mucios si irascibil, nemultumit de toti si toate. Robert zglobiu si razacios si jucaus si epuizabil.
-noaptea nr1: mamica rapusa de Mos Ene la ora 22:00. O ora mai tarziu se trezeste sugatorul. Il multumesc si el, recunoscatorul, adoarme pentru alte doua ore. Dar... Du are o noapte de zile nopti mari! Incepe sa imparta in stanga si in dreapta, dar ma ales in dreapta, pumni si picioare. Ia de dormi! Meciul pare sa aiba si pauze, scurte, dar totusi pauze, de care sa poata profita o mamica obosita si nedormita. Ce pacat ca pauzele respective au loc fix cand Robert (neagitat) vrea sa suga!
-ziua nr 2: mamica singura doar 5 ore. Du nesperat de bine dispus striga cat de des joaca-ma! Joaca mine!!! Sterge nasul! Iar nasul curge. Da-mi popopul (prosopul) sterg eu tingur. Robert, desi jucaus, da semnale de alarma: apar urme umede in zona nasului pe care si-l trage depparte de mana mea si de prosopelul verde. Supravietuim!
-noaptea nr 2: Du doarme ca un ingeras. Robert... Robert... se jeleste toata seara ba cu sanul in gura, ba cu gura pe san. Reuseste sa adoarma. Dupa 30 minute reincepem. Adoarme iar. Mai trec 10 minute... se trezeste... adoarme... si astfel se face ora TREI, cand adoarme profund pana la CINCI. Cand reincepem...
-ziua 3: lenjerii si haine si prosopele pline de muci puse la spalat. Copii muciosi si irascibili.
-acum: tatic fugit de acasa cu treburi, spune el. Macar a facut mancare! Copii adormiti, da Doamne cat mai mult! Mamica singura, la a doua cana de cafea...

Cum stati cu sanatatea?

Completam intr-o seara (sau noapte?) un topic despre sanatate in ideea uite ca eu ti-am dat de toate si uite ce mare si frumoasa ai crescut, cu referire la alimentatie. Intrucat mi-am zis sa nu ma intind prea mult dar pofta de povestit cam am, m-am afisat la mine in gospodarie, unde pot sa ma intind cat vreau :).
Fac parte din generatia 30+, dar fiind cel mai mic copil am fost alaptata pana la 1 an si 8 luni. Diversificata timpuriu dar cu alimente (cele mai multe) produse local, de parintii mei.
Eu si spitalul ne-am cunoscut timpuriu, cam pe la 3 ani ai mei, dar nu din cauza vreunei boli ci de multa cumintenie (am ajuns intr-un vas mare cu apa fiarta). Nu stiu lui, dar mie nu mi-a palcut si nici nu ne-am mai vizitat pentru ani buni.
Imi amintesc ca pe toata perioada anotimpului rece aveam vesnic gat dureros, nas curgator si tuse. Toate astea mi-au pus capac pe la 13 ani cand simptomele s-au amplificat si am ajuns din nou la urgente. Am primit o saptamana de internare si 30 de penicilini in fund. Relatia noastra a slabit si mai mult dupa aceasta neplacuta experienta desi trebuie sa recunosc ca pentru vreo 10 ani nu am mai stiut ce e aia gripa.
Am suferit de migrene in timpul liceului dar cauzele par sa fi fost asa: citit noaptea pana spre zorii zilei, somn putin si nevoia de ochelari. Si oasele, parca prea slabe, trosneau la orice lovitura (ceva fisuri pe la mana dreapta in urma unei lovituri de minge, oasele bazinului la fel, fisurate, in urma unui plonjon de la inaltime).
Prima carie a venit cam in acelasi timp cu buletinul si a fost si primul dinte extras caci in vremea aia nu eram asa curajoasa. Urmatoarele carii au fost tratate la timp, tot din lipsa curajului cand m-am dumirit eu ca pentu extractie e nevoie de ac (marea mea fobie). Singura mare problema, cauzatoare de depresii, o reprezinta dantura. In momentul in care simt o carie ma simt distrusa.
Apoi nu mai retin exact dar cred ca pe la vreo 23-24 de ani am fost curioasa sa fac niste investigatii la nu stiu ce aparatura moderna care iti "citeste" toate bolile. Rezultatele nu stiu cat de exacte au fost dar stiu ca dramatice. Norocul meu ca nu obisnuiesc sa ma panichez ca as fi suferit probabil si vreun infarct. Din ce retin:
-o infectie urinara de care stiam si de care ma chinuiam sa scap. A fost prima data cand am facut asa ceva si cred ca si ultima pana in prezent.
-o circulatie sangvina foarte slaba. O stiam si pe-asta.
-lipsa de calciu
-anemie
-dioptrii (nu aveam ochelarii la vedere. Special ii tineam in geanta.)
-nu stiu ce nervi stomacali
-iar nu retin ce probleme la plamani. Aici au urmat dupa o perioada si investigatii amanuntite, dar daca a fost ceva apoi trecuse.
-ficatul extrem de obosit, la limita hepatitei, probabil :). Nu am crezut o iota! Toti membrii familiei mele au avut hepatita si numai eu i-am supravietuit, deci cum sa cred? :)
-reumatism la articulatii. Si asta o stiam.
-rinichii plini cu pietre.
Nu imi mai amintesc din diagnostice dar aproape ca nu aveam nimic sanatos. Eu ma stiam coapta dar parca era prea de tot. Am primit si tratament, mult si scump si foarte puternic cum aveam sa aflu de la medicul de familie, asa ca am decis sa nu il urmez. Am fost mai atenta la alimentatie. Nu m-am simtit prea rau pana cand niste accese de tuse nejustificate, urmate de niste stari de lesin (astea erau relativ justificate eu fiind sub "tensiune". Am uneori tensiunea 8 cu 4.) m-au trimis la un spital specializat pe boli pulmonare. Plamanii pareau sanatosi, doctorul mi-a vorbit de ceva astm (de care sufera sor-mea) dar am preferat sa nu fac caz de asta si incepusem sa ma simt bine.
Ceva mai tarziu am descoperit si carui fapt se datora pofta devastatoare de dulciuri - glicemie sub limita inferioara. Analiza asta sunt sigura ca e corecta pentru ca a fost facuta inaintea unei operatii la ceafa personala unde binevoise sa se dezvolte o tumoare. Am mituit :D o asistenta si mi-am facut o copie dupa rezultatul analizelor. Deci am mai primit bonus vreo trei zile de antibiotic (in branula de data asta), ceva vitamine, dar mintea mea creata a acceptat doar vreo 10-20 pilule de Vitamax si astea doar ca eram cu adevarat slabita (am pierdut o cantitate mare de sange) si un gat de lup pentru vreo trei luni.
Am mai avut apoi doua intalniri cu spitalul pentru nasteri cu cele 3-5 zile de antibiotic.
In prezent:
-probleme ale dintilor. Desi cei mai multi au supravietuit sarcinilor stiu sigur ca de unul trebuie sa ma despart si as mai avea vreo doi de carpit. Mai am incisivii de jos fara plombe, atat.
-oasele. Sunt la fel de fragile.
-dimineata ma trezesc cu un ingrozitor gust amar. Nu stiu sigur de unde e, se speculeaza ca ar fi fierea.
-usoare dureri de stomac.
-articulatii dureroase.
-senzatii de ameteala.
-oboseala cronica :))). Cine are copii stie!
-lipsa de calciu nu mi-a aparut la nici un set de analize.
Deci eu parca nu stau chiar asa de rau!

Ma tot gandesc sa incerc pentru ochi ceva tratament naturist. Cineva mi-a recomandat tinctura de afin de la Optifort. Imi amintesc ca am mai folosit acum multi ani tinctura de afin insa in vreme aceea eram mult mai putin atenta cu mine...

duminică, 21 octombrie 2012

Ca la meteo!

Ieri a fost zi mare, mare, zi in care nasii de botez ai copiilor nostri s-au prezentat in fata ofiterului de stare civila pentru a spune DA. Zi in care toata familia sotului era invitata sa participe, fiecare dupa posibilitati (unii ziua, altii seara). Noi, singura parte a familiei cu copii mici, urma sa participam la evenimentele din timpul zilei atat cat ne-ar fi permis starea de spirit a copiilor. Care copii au fost admirabili (si admirati) daca ne gandim la varsta pe care o au, dar nu suficient pentru a ne mai prezenta inca o data cu ei in urma invitatiei pe care am primit-o prin care eram rugati sa luam parte astazi, la o petrecere cuminte, de parinti responsabili, intr-o cabanuta retrasa. Ce mai...? De vis! Am promis ca daca avem cui plasa copiii cu siguranta venim. Si cu ce placere! Eu, cea foarte entuziasta, incepusem deja sa pun la treaba toate rotitele pentru a gasi varianta ideala de depozitat copii cateva ore in care noi, adultii, sa ne facem de cap.
Ha! Se pare ca nu am gasit-o pentru ca:
Probabil singurele persoane cu care ar accepta copiii sa stea fara mari probleme ar fi parintii sotului. Mama Lui ne-a asigurat ca se va ocupa dansa de tot, ca ziua nu ii este teama de esec asa cum ar fi seara/noaptea, spre exemplu. Entuziasmul meu prinsese aripi! Era varianta cea mai ok. Urma sa plecam undeva pe la ora 13:00, dupa ce l-as fi adormit pe Du. Robert trebuia sa doarma cu bunica dar la el nu era asa problema.
Doar ca dupa noaptea petrecuta de ei insisi la fericitul eveniment bunicilor trebuie ca le-a cam scazut entuziasmul. Si daca ieri ne-ar fi trimis la distractie cu draga inima, astazi lucrurile mai suferisera modificari pe ici, pe colea si anume in partile esentiale. Nu am fost refuzati, nu asa pe fata. Am fost intrebati doar daca vrem totusi sa mergem daca Robert o sa adoarma, de-astea care sa te faca sa crezi daca nu cumva ar fi mai bine s-o dai incolo de distractie si sa iti culci singura copilul daca tot l-ai facut. Eu fiind usor mai nesimtitoare din cauza entuziasmului probabil, tot as fi plecat, dar orgoliosul consort a ridicat sabia deasupra capului si cu trei cuvinte simple a retezat toate sperantele mele de dezmat: nu mai mergem! Punct.
Ar mai fi existat solutii de compromis dar ceva mai traumatizante pentru copiii si asa obositi dupa ziua de ieri. Du a fost destul de stressat de atatea persoane si pe timpul noptii a avut nevoie de scutec (dupa ce a udat patul odata), desi sunt multe noptile in care doarme doar in pijama, asa ca nu am vrut sa il necajesc mai rau.
Concluzia:
Desi ar fi trebuit sa fac cu totul altceva iata ca doar degetele mele zbantuie pe tastatura :D.
Si desi am fost crescuta si educata sa nu fiu rautacioasa si sa imi ofer intotdeauna ajutorul, de multe ori chiar fara a fi cerut, cred ca pe viitor o sa imi faca mare placere sa vad cum doarme fiecare asa dupa cum si-a asternut!
Si, vorba cantecului: "o fi soare dar nu-l vad eu".
Postarea asta este ca sa nu uit!

sâmbătă, 20 octombrie 2012

Escape!

Ieri am evadat. Doar vreo trei ore, din pacate, nu toata ziua asa cum as fi dorit :D.
Copiii ramasi in grija consortului au fost gasiti intregi. Si consortul tot intreg era. De nervii lui insa nu stiu ce sa spun :D!
S-au bucurat toti (fara exceptie) cand m-au vazut. Du stia ca plec, m-a intrebat daca ma mai intorc si cumva ma astepta, dar Robert nu stia nimic. Nu intelegea saracutul de ce e pus sa doarma de cineva care nu are sani. Si nici ce e obiectul ala rece prin care i se cere sa bea laptele mamei. Asa ca el s-a bucurat cel mai mult :). Desi a rezistat eroic trei (TREI???) ore fara mine si sanii mei!
Eu m-am simtit bine! M-am intors acasa cu alt chef de viata, dupa o cafea bauta (aproape) in liniste cu o prietena care scapase doar de unul din cei doi copii, cu o coafura turbata dar la moda, cu care sa ma pot prezenta linistita azi la evenimentele deosebite (povestim mai tarziu despre cum le-am facut fata).
Concluzia: mai vreau! Doamne, ce bine e cand dupa 9 (NOUA!!!) luni reusesti sa fugi 3 ore singura!

duminică, 14 octombrie 2012

Attachement parenting

Nu as putea sa spun sigur daca am adoptat principiul sau nu. Pot sa spun ca incerc sa imi cresc copiii cu dragoste si respect. Incerc sa ii ascult si sa tin cont de dorintele lor (in limitele posibilitatilor). Dorm cu ei in pat, da, si am ajuns aici din motive de logistica: Du se bucura tare mult, dupa parerea tatalui (da, da, el a fost cel care l-a bagat in patul nostru) cand adormea cu noi si in scurt timp nu a mai fost deacord sa paraseasca patul matrimonial, iar Robert a ajuns tot acolo pentru ca am tinut tare mult sa nu mai pierd cele trei ore pe noapte dupa ce urletele lui, pana ajungeam eu la patut, erau suficiente sa scoale si mortii, ce sa mai zicem de un Du tare sensibil si gata de trezit si la un scartait mai puternic! Ii port in brate atunci cand mi-o cer, ii las pe jos atunci cand vor (desi la spatele dureros cu care convietuiesc de-o perioada as aprecia tare mult daca Robert s-ar lasa mai mult purtat). Sigur ca exista si limite (poate cam multe) dar explicate si de cele mai multe ori acceptate. Dar altceva am vrut sa spun. Ma gandeam (si consortul se gandea si el cu mine) ca anii astia trebuie sa fie cei mai grei, ca dupa ce or mai creste sigur va fi mai usor, ei vor fi intelegatori, noi fericiti si mandri de ce copii am crescut :D.
Numai ca am citit versiunea AP mai pe la 7 ani :D. M-am amuzat rau! Apoi i-am aratat sotului si iar am ras, amandoi. Si abia apoi ne-am gandit ca, eh, si noi avem doi, apropiati ca varsta, inca mici, e drept, dar cu niste caractere... Oare atasatii nostri vor fi tot pe-acolo? Ce sa facem? Cum sa facem? Cum sa fac sa scap? O mai fi vreo scapare? Antrenamentul oare foloseste la ceva? Si eu, care mai greu de-atat nici nu imi puteam imagina!!!
Oh, oh! Vai mie! Vai mie!
Dar nu le gasim noi jocuri si jucarii? Ia uite aici: jocuri pentru copii de 5 anijucarii pentru copii de 12 ani etc. Pai cu astea ma gandesc ca rezolvam un sfert din problema :))

miercuri, 10 octombrie 2012

Aniversare (cu premii!) la KaBea

UPDATE: Ce surpriza! Dar ce surpriza!!! Recunosc, m-am dezumflat cand am inteles din comentariile primite pe mail ca se prelungeste concursul... dar cand am vazut ca se suplimenteaza... si cu ce se suplimenteaza mi-a trecut dezamagirea (eh, sa imi spuna cineva de ce-a murit pisica :D) instant. Hmmm, cred ca mi-ar fi greu sa aleg eu unul din cele doua premii.
Sakura ceafoartegrabita m-a mentionat intr-un soi de leapsa-concurs. Sa incercam, deci, sa dam curs invitatiei!
De vreo doi ani m-am indragostit de produsele naturale, facute cu simtul raspunderii pentru clienti mofturosi si foarte pretentiosi asa cum sunt... mai bine nu dam nume :), deci cum sa nu imi placa concursul acesta? Si desi am o baie foarte dotata (cu cele mai bio sapunuri, samponul, bio si el, creme si cremute si lotiuni si masti care mai de care mai bio) inca nu mi-am gasit balsamul ideal, care sa lase parul atat de fin incat degetele lui Du sa treaca noaptea (macar) prin el fara sa le simt? Ma intreb daca el este balsamul visurilor mele. L-as incerca!
O crema perfecta iar nu am gasit, dar asta e mai putin important. De pielea fetei mele inca nu trage nimeni! As vrea totusi sa contina ulei de argan si un miros frumos, poate a crin, magnolie, margaritar. Crema mea de acum, desi este eficienta, nu imi place cum miroase si vad ca tind sa o folosesc tot mai rar, ceea ce e foarte rau. Mamicile cu doi copii (unul mic si sugator de 10*10 ori pe noapte) stiu de ce.
Leapsa nu stiu cui sa o mai pasez in al 12-lea ceas. Dar daca vrea cineva, sa se simta liber sa o preia.
Multi ani inainte, KaBea!

duminică, 7 octombrie 2012

Pooopic!

E clar! Ieri a fost ziua minunilor! Ma mai simtisem eu umeda pe langa bretelele maioului (decoltat, ca sa iasa sanul repede la nevoie), dar am zis ca ba mi s-a parut, ba nu am fost eu atenta, ba a vrut sa ma muste. Dar ieri, dupa ce ca m-a strigat pe numele meu de mama, a tinut sa imi multumeasca in cel mai frumos mod ca nu l-am lasat sa astepte masa mai mult de doua minute. S-a intins cu gura mica si si-a pus buzele pe obrazul meu, asa cum simte ca fac eu.
Wow! I'm happy!

sâmbătă, 6 octombrie 2012

MAMAMAMA

Statea intins pe pat, nemultumit cum este de obicei cand ii schimb hainele. De data asta erau pline de o para moale, dulce si lipicioasa. Isi tot plesnea buzele in modul in care o face cand trece mai mult de un minut de cand imi cere lapte si i se pare ca eu nu vreau sa inteleg. Satul de atata plescait fara rezultate il vad dintr-o data incordandu-se si lovind in auzul meu cu o voce groasa, obisnuita parca sa porunceasca: mama-mama-mama. Atat! Apoi imi arunca o privire uimita, usor amuzata: uite ca am facut-o si pe-asta! Acum imi dai?

vineri, 5 octombrie 2012

Ce se intampla cand iti trebuie un corector de cearcane!

Cum iti dai seama ca ai nevoie de el? Simplu. Un vecin (complet neinspirat, ba chiar prost crescut) sincer, da drumul gandurilor sale: Fata, da' ce cearcane ai! Parca ai avea copil mic. Da, am. Adica am copil. Cearcane nu. De  unde le scoate acest... si mai ales...? Alerg la oglinda. Ma holbez in oglinda (ochelarii lipseau, deh). Ete dom'le, sunt acolo! Cum? Cand??? Acum fix 9 luni nu erau! Oh, dar se impun masuri grabnice.
Iau internetul la scormonit si memoria la bani marunti si neuronul meu obosit imi aminteste ca am citit eu ceva fain la blogul purtator, ceva despre un fond de ten mineral, si eu stiu sigur ca Diana nu ridica in slavi un produs daca nu ii place. Ce-or fi mineralele alea care se pun pe faţa? S-or aseza greu? Nu, mai bine nu ca o fi complicat tare! Hai totusi sa arunc un ochi. Daca o fi ceva revolutionar si eu am ramas ultima care afla? Si poate nici nu au corector de cearcane! Si daca au e foarte bine ca azi e si ziua mea. Azi pot orice! Chiar sa dau gres.
Si poposesc direct in gradina Puretouch. Unde incep sa ma pierd. Ruj pulbere? Pai p-asta cum il asezi? Simplu: cu pensula! Da-i si citeste instructiuni in miez de noapte, cu un ochi pe copilul mufat si altul pe nuantele atat de faine ce imi rasar din centrul monitorului. Ma pun pe facut conturi si umplut cosuri. Arunc un corector pentru ten mediu, studiez si un fond de ten si ca totul sa fie complet ma decid cu greu doar asupra unui singur fard de pleoape , asa, doar ca sa incerc minunea. Ma mai sucesc, ma mai invartesc, ca doar ma cunosc drept mare nehotarata si dintr-o data ma loveste revelatia: cu ce le intind? Ma gandesc ca de-asta iubesc eu fondul de ten cel cremos si plin de parabeni si fardurile stick, ocupante de locuri de cinste pana mai ieri ale unui coltisor ce a scapat printr-un miracol de ochii atenti ai lui Du. Hai! Repede la pensule ca trece miezul noptii si nu mai e ziua Mea! Si trece pana aleg eu si eu ma rog cu satisfactie pe fata si disperare in vocea mintii sa doarma Robert macar pana la 7:30.
A durat nepermis de mult pana le-am primit, motiv de aruncat rosii moi in capul barbatului ca m-a adus la capatul pamantului, unde nici curierul nu vine fara o taxa suplimentara cam de vreo doua farduri. Mi-au placut toate. Mai vreau! Dar un pic mai incolo ca eu insist sa vreau sa fiu in continuare utilizatoare de internet. N-as vrea sa mi-l taie nimeni...
Am mai primit si multe sfaturi si idei, ajutor tare pretios pentru incepatori in ale mineritului. Le-am cautat constiincioasa pe factura dar nu le-am gasit. Cred ca se dau pe ochi... caprui???