Lilypie First Birthday tickers

Lilypie Second Birthday tickers

Lilypie Third Birthday tickers

Lilypie Third Birthday tickers

marți, 29 mai 2012

Am alaptat cu succes!

De doua ori. Dupa doua nasteri sub anestezie, in sala de operatii. Dupa multe ore (24?) petrecute la terapie intensiva, cu dureri acute la cea mai mica zvacnire a masei musculare, cu mari ameteli si aparente amnezii la cea de-a doua, cu vagi cunostinte la bebeunu si cunoscatoare dar tematoare la bebedoi.
Nr. 1:
Hotarata sa alaptez, nerabdatoare sa imi vad primul copil si cu teama in suflet ca dupa atatea ore (am nascut la 10 dimineata si am ajuns sa imi vad copilul la 18:00 a doua zi) poate copilul nu va mai vrea sa primeasca sanul imi indreptam pasii nesiguri, sustinuta de bratele puternice ale consortului, spre sala de alaptat. Atat ma ingrijora, doar timpul prea mult petrecut fara copil, timp in care ma temeam sa nu fi uitat in urma hranirii artificiale ceea ce este atat de natural. Si poate si faptul ca nu voi sti sa il tin la san. Nu m-am gandit ca nu voi avea lapte. De ce sa nu am, daca asa este natural sa se hraneasca bebelusul? Luasem ca pe ceva sigur faptul ca odata pus la san copilul, laptele trebuie sa vina. Atat cat ii trebuie lui. Pierduta printre copilasii superbi de pe pereti ce zambeau veseli de dupa biberoanele cu diverse nume, am intins automat mana dupa sticla cu formula ce mi s-a intins. Dar nu am folosit-o. Asezata pe scaun imi priveam copilul gandindu-ma ce si cum se face. O mamica mai experimentata mi-a sugerat sa ii dau biberonul primit. I-am spus ca biberon ii poate da oricine. Eu vreau sa ii dau lapte. Lapte de la mine. L-am pus la san si asa am pertecut urmatoarele 15 minute, la acelasi san, de teama ca daca il schimb nu o sa il mai prinda. Vedeam privirile neincrezatoare din ochii celorlalte mamici care se gandeau ca eu nu pot avea inca lapte dar pentru mine era suficient ca il aveam la san si simteam ca suge. La urmatoarea intalnire i-am oferi celalalt san. Parea dornic sa suga si asta m-a facut increzatoare. Daca vrea sa suga atunci orice bariera e inlaturata! La trei zile, cu Garmastanul pe rani si in cutie, la indemana, imi masam sanii prea plini si tari si durerosi multumind Celui ce a facut posibil acest miracol: sa hranesc un pui 9 luni in corpul meu si acum in vazul tuturor! Tot eu il hraneam si toata lumea vedea asta. Cat ma simteam de importanta! Si fericita!
La externare neonatologul m-a intrebat daca vreau reteta vreunei formule. "Nu. Eu am gasit formula de succes. Eu alaptez". Si asa am facut pentru urmatoarele 15 luni cand Robert deja numara 3 luni de viata intrauterina, iar Du, in urma unor impulsuri, a renuntat treptat la san.
Nr. 2:
Acelasi start. Anestezie, operatie, durere. Toata ziua post-operatie m-am simtit tare rau. Asa ametita am fost ca nu stiam cine a venit, cu cine am vorbit si mai ales ce am spus. Nerabdatoare sa vad, sa alaptez, sa stiu ca e bine, dar si cu multe ganduri spre celalalt, caci dormea fara mine pentru prima data. Asteptam telefonul consortului ca sa ma incurajeze, sa ma linisteasca, sa imi spuna ca totul va fi bine.
Daca de aceasta data stiam cum sa asez un copil la san temerile se indreptau tot spre dorinta lui de supt. Du fusese foarte doritor, daca el, asa micut cum trebuie sa fie, nu o sa vrea? Dar ce e natural trebuie sa se intample si daca copiii se hranesc la sanul mamei asa trebuie sa fie. Cand e asezat acolo el stie ce trebuie sa faca. Si asta a facut din primul minut. Nu am mai avut furia laptelui, nici Garmastan nu mi-a mai trebuit. Am avut mai multa incredere in mine si un blog la indemana. Si desi Robert are o pofta de mancare rar intalnita niciodata nu am ramas fara lapte. Ba am avut de-o cana pe zi si pentru Du :).
Si sunt sigura ca si dupa cezariana si fara ajutorul tehnologiei copilul nu ar rabda de foame. Doar ca sunt atatea persoane care "stiu" mai bine ce trebuie sa faca o proasoata mamica! La noi sistemul sanitar este atat de nepermisiv, din pacate!
La externare aceeasi intrebare si acelasi raspuns, doar ca spus cu mult mai multa siguranta in glas.
Si acum, la mai mult de 4 luni, este exclusiv alaptat, la cerere si va fi pana la 6 luni. Singurul lucru pe care il fac special este sa ma hidratez bine ca de odihna, hmmm, cine are mai multi copii stie cum sta treaba...

Mai multe persoane mi-au spus ca sunt o norocoasa ca am lapte. Nu cred ca tine  de noroc. Sunt aproape sigura ca nu este asa. Nu norocul ci informatia cred eu ca lipseste. Din cauza lipsei informatiei in spitale copiilor le este administrat atat de controversatul lapte praf, mamicilor cu cezariana sau nu li se spune ca nu au lapte si tot din aceasta cauza ele cred, ca doar ce spune un cadru medical este litera de lege!
Eu mi-am inchis bine de tot urechile la tot ce am auzit antialaptare, am stiut ca pot sa alaptez si am facut-o cu succes in urma celor doua cezariene. Sunt in continuare increzatoare si am incercat sa incurajez si alte mamici care doresc sa alapteze dar sunt la fel de nesigure cum m-am simtit si eu odata.
Am alaptat cu succces si inca o mai fac. Pentru cat timp va fi nevoie.

3-4 luni

Nu mai e timp... cum bine zice Holograf. Si putinul care mai e il intind sa imi ajunga de un search, de citit o postare interesanta, o dezbatere de grup, un raspuns pe care il asteptam. Si uite asa ma trezesc, uimita eu insami, ca Robert vrea in popou. Ba nu! Nu il mai multumeste. Vrea in cele doua picioare! Prinde jucariile flturate de Du prin fata-i si vrea sa le manance. De fapt vrea sa manance tot ce prinde. Si mie mi se pare ba prea mic pentru asemenea activitati ba prea mare cand il vad cu cata usurinta imi prinde mainile si se ridica. Incerc sa il tin cat mai putin, desi uneori nu imi iese din cauza urletelor...
Il port mult. In brate, in Manduca (cu care  a inceput sa se inteleaga), in carut nu, nu mai vrea deloc. Insa Du vrea si asa plecam la plimbari lungi de cate o ora, cu Du in carut si Robert in Manduca. Inca e alaptat exclusiv si cu trei exceptii din prima luna cand a primit ceai de colici nu a servit altceva decat lapte. Suge mult si repede, dar regurgitarile sunt aproape uitate. Este in continuare acelasi pufos si asta a aratat si cantarul: 7,5 kg la 4 luni. Laptele inca face fata cererii desi o viroza puternica m-a facut sa tremur si sa imi amintesc ca in urma unei viroze, tot pe la 4-5 luni, Du era sa fie intarcat. Acum am avut grija sa ma hidratez corespunzator si desi nu-mi mai simt sanii plini Robert pare multumit. Nu am mai putut sa ii ofer si lui Du, bolnav si el ca si mine, cana cu care se obisnuise.
Nu vrea sa stea singur deloc. Si asta nu inseamna ca poate sa auda pe cineva prin preajma si el sta linistit, pe pat. Nu! Cu el se vorbeste, i se arata lucruri interesante, iar el ne rasplateste cu cele mai frumoase zambete transformate in hohote daca ii place jocul ales. Este cel mai vesel copil pe care il cunosc. Rade si zambeste de cum se trezeste si ne vede, rade imediat ce vorbim cu el si chiar daca plange uneori de frustrare ca nu se poate ridica, imediat ce il ajutam rade.

Du se joaca cu el, ii arata jucarii zornaitoare, de bebelusi, cu care el, copil mare, nu se mai joaca, iar uneori ii ofera chiar si cate o masina de-a lui pe care i-o cere repede inapoi, sa nu cumva sa i-o strice. Incearca sa il impace atunci cand eu nu ajung la el atat de repede pe cat mi-as dori, il mangaie si il pupa si imi spun ca "Bobe pandge".
Ne intelegem bine. Exprima atat de bine emotiile traite! Trebuie doar sa fiu un pic atenta si intelg ce vrea.
Este un copil respectat, iubit, invatat rau, adica in brate si nelasat sa planga. Iar el ne rasplateste din plin. Imprastie rasete si fericire in toate directiile.



joi, 24 mai 2012

Du

Mami si Du:
Mami aude, in timp ce facea 1000 de alte lucruri dar are totusi urechea fixata pe copil, usa de la masca ce ascunde cosul de gunoi deschizandu-se. Se duce la fata locului sa constate flagrantul: Du vandalizase un pachet de servetele si era foarte ocupat cu indepartarea probelor.
-Du, nu ai voie, mamico, la cosul de gunoi, ii spun, cunoscandu-i pasiunea de a "depozita" jucariile pe acolo ca sa poata apoi scormoni dupa ele.
Du se uita la mine cu un suras smecher si imi spune imingandu-ma spre dormitor:
-Medge! Medge mami-ka!


Tati si Du:
-Ce sunt astea, Du?
-Maţe!
-Si cum fac, tati, maţele?
-Mac-mac-mac!

joi, 17 mai 2012

Placerile vietii mele

Cu totii avem placeri, poate chiar vicii, unii dintre noi mai multe, altii poate mai putine... Eu as nota trei, poate chiar patru, dintre marile placeri ale vietii mele fara de care mi se pare (nu ca nu pot trai dar) ca as fi tare nefericita.

Imi place extrem de mult sa citesc. Iubesc cartile. De cand ma stiu (si mai ales de cand stiu alfabetul) am devorat carti dar perioada de varf am atins-o in timpul liceului. Citeam noaptea pana la ore tarzii (asa m-am procopsit si cu o pereche de ochelari pe care ar trebui sa ii si port) si daca se trezea mama si venea sa ma intrebe de ce...nu dorm la ora aia ii raspundeam invariabil: Am teza sau lucrare, dupa caz, la istorie. Ma credea saraca pentru ca binenteles, cartea se gasea sub plapuma si caietul de istorie pe genunchi. Si desi proful de istorie era cel mai exigent am excelat intotdeauna fara prea multa munca la aceasta materie (Doamne! Nici nu am stiut ce modesta sunt!). Citeam prin pauze, la scoala, uneori in timpul orelor. Citeam orice prindeam si atunci cand ramaneam fara carti proaspete aveam o carte la care puteam sa apelez linistita: Castelul palarierului de Cronin. Am citit-o de cel putin de 5 ori si as mai reciti-o daca nu o imprumutam unei cunostinte care nu a gasit ca ar fi frumos si corect sa o aduca inapoi. Si daca nu prindeam nimic nou intre timp reluam Doamna cu garoafe de acelasi Cronin sau Mandrie si prejudecata. 
Dorinta de citit a ramas aceeasi si acum dar timpul s-a micsorat drastic. Prin ultimele doua luni din sarcina a doua stiu ca am mai avut ceva tentative dar Du ma lua la ochi imediat ce deschideam cartea si nu era multumit cu nici una din cartile lui. Banuia ca a mea e mai interesanta. Chiar si asa, inca mai prindeam cate o jumatate de noapte de citit. Dupa ce s-a nascut Robert m-am vazut nevoita sa ma multumesc cu cititul in ritm alert al cateva postari pe bloguri dragi plus inca vreo cateva sheruite de prieteni pe facebook. Traiesc insa cu speranta in suflet pentru vremuri mai bune si favorabile viciului meu numarul 1!
Idealul meu de lecturat este cufundata intr-un fotoliu, cu o cana mare, plina cu cafea langa mine, a doua mare placere!
Dragostea pentru ea a debutat in preajma majoratului, cand am indraznit sa mai pun si eu piciorul stang in prag si sa nu mai dau voie "lumii" sa calce cu bocancii prin viata mea (da, asa e! Am beneficiat de o educatie traditionalista). Doamne, cat imi place sa beau cafea! Imi place mirosul, gustul, culoarea, totul. Dragostea dintre noi nu a fost afectata nici macar de cele doua sarcini, cum am mai auzit ca se intampla. Nu, la noi totul decurge perfect, lin. E ok daca pana la ora 12 nu am servit micul dejun. Nu e ok daca nu am servit pana la asa ore intarziate macar o ceasca mica de cafea pe care incerc cu disperare sa o apar de mingile autentice sau improvizate aruncate de Du.
Cea de-a treia placere: ciocolata! De fapt nu stiu daca neaparat ciocolata cat cacao. Cand mergeam la market direct de la serviciu, adica fara sa mananc intai, cosul meu se umplea cu truffe, ciocolata in diverse ambalaje si inghetata cu cacao si muuult topping de ciocolata, evident. Placerea aceasta a fost crunt lovita in urma maririi familiei. Acum pot sa mananc ciocolata doar noaptea si cum mai am vreo 7-8 kg de dat jos nu prea imi vine. E drept ca uneori las toata alimentatia sanatoasa si grija kilogramelor in seama altora si fac prapad prin rafturile intesate de dulciuri, lucru care se intampla totusi destul de rar.
As mai putea adauga inghetata si nu neaparat ca vine vara. Eu sunt mare consumatoare de inghetata atat vara cat si iarna. Din fericire copilului diversificat i se pare prea... rece?!?
Astea ar fi marile mele placeri. Vinovate?
Si inca o placere mai mica: accesorii de bijuterii si binenteles, imbracaminte online de femei.