Puseul de crestere

La primul copil am descoperit cu stupoare (si un pic cam tarziu, din pacate) ca copiii nu cresc asa cum "recomanda" pediatrii, specialistii, medicii de familie si toti cei care isi mai dau cu parerea, ca ei au un ritm al lor si cresc in salturi nu neaparat cu750g pe luna. Cand dupa prima luna copilul cantarea cu un kg mai mult mi s-a spus sa il alaptez la 3 ore si intre mese sa ii dau ceai. Dar am descoperit la scurt timp ca dupa ce bea 50-100 ml ceai voia la san unde petrecea tot atat timp ca de obicei, deci toti acei ml erau doar apa de ploaie asa ca am renuntat. La puseul de o luna, cand sugea uneori si la 10 minute, deja ma gandeam daca nu cumva nu am lapte suficient. Am fost "incurajata" astfel de mai multe persoane, dar ca o reactie adversa (caracteristica firii mele) am zis ca nu conteaza daca stau toata ziua cu el atarnat la san. Copilul meu va primi in continuare lapte de la mine. Doar ca dupa ceva timp, a trecut. Situatia s-a repetat undeva la trei luni si apoi la patru cand am clacat si Du s-a pricopsit cu o masa de fructe. Ideea pediatrului era sa aiba doua mese la care sa nu mai primeasca lapte. Cred ca daca i-as fi spus cate mese de lapte are de fapt nu mai nimerea scaunul in cadere. Regret si acum lipsa informatiei si de atunci le-am spus si repetet tuturor mamicilor pe care le cunosc despre cum cresc copiii in salturi. Puseele de peste 6 luni sunt mai usor suportate caci fiind diversificat copilul, mamica nu se mai gandeste ca nu are lapte suficient.

Acum Du e in plin puseu, manifestat prin iritabilitate la maxim, cereri suplimentare de mancare, haine multe adaugate celor deja ramase mici.

Cel de-al doilea copil are parte de o mamica mai bine informata ceea ce l-a salvat de la sticluta cu formula pentru ca situatia este mult diferita. Puseul de o saptamana a trecut aproape fara sa fie simtit. La fel cel de trei saptamani. Dar acum, la o luna, nu il mai pot lua de la san, unde de multe ori trage de trei ori si adoarme pentru ca in 5 minute sa se trezeasca si sa vrea iar. Si asta tine cam de o saptamana. Se trezeste noaptea si la 30 de minute dupa ce a stat doua ore treaz, sugand, sau pur si simplu stand cu sanul in gura, incat, chiar si stiind, tot am cautat pe net informatii suplimentare despre manifestarile copilului in timpul puseului de crestere. Am gasit doua postari utile mie aici si aici  si am reusit sa regandesc situatia si desi paream a nu mai avea lapte, am pus copilul la san la cerere (la ceas nu ma mai uit demult) si rezultatul s-a vazut a doua zi cand am scos lapte si pentru Du caci aveam sanii prea plini. Ce am facut eu pentru asta? Am avut grija in primul rand sa ma hidratez bine. Sunt zile (si nu sunt putine) cand am depasit mult cei 2l de licide recomandati. M-am si hranit atunci cand am putut :))). De odihnit cu doi copii, unul mic si unul foarte mic, nu prea am reusit (am bifat nopti cu trei ore de somn), dar productia de lapte nu a fost influentata negativ. Doar starea de spirit.... Dupa aceste zile am pus destule haine pentru alt bebelus caci Robert isi pune privirea fix in ochii nostri, iar despre kg si cm nici nu mai zic caci se vede cu ochiul liber.
Pentru mine este destul de solicitanta acum trecerea printr-un puseu de crestere caci o noapte nedormita genereaza o proasta dispozitie si inclinatii certarete care sunt gata sa se rassfranga asupra lui Du daca nu am grija. Sunt totusi o fericita caci am parte de ajutorul sotului care sta seara cu bobul cel mic in brate sa pot dormi si eu macar doua ore neintrerupte.
In concluzie, din lipsa de informatie suntem gata, in timpul puseelor de crestere, sa suplimentam productia "proprie" de lapte cu formula de cele mai multe ori inutila sau cu o diversificare mult prea timpurie. Si din pacate stiu multe asemenea cazuri de diversificare sub trei luni.

Tati si Du

Dimineata. In bucatarie.
Tati ii serveste un ou. Aud din pat un: "nu asa taticule!", urmat de un: "Da, vorbesc degeaba." Si cojile respectivului ou se insira pe jos. In 30 de  secunde se aude un "ahhh! ti-am spus sa nu faci asta". Ce? In zborul ei, mana copilului loveste lingurita neatenta, plina cu galbenus de ou moale si aceasta se prelinge pe jos dupa ce lasa urme galbene pe pantalonii tatalui.
-"Nu-ti mai dau ou niciodata", riposteaza acesta inciudat in timp ce mamica face serioase eforturi de a se mentine decenta, fara a rade in hohote. Ei i-ar placea un schimb. Ar fi curioasa sa afle cum ar reactiona tati cand piticul l-ar musca de sani :)))

Alaptarea in tandem

Dupa o noapte relaxanta, cu doar trei intreruperi dintre care doar una de o ora, m-am trezit cu sanii muuult prea plini. Asa ca tocmai am golit unul, iar laptele a mers in canuta cu cioc a Fratelui cel Mare. Il va servi cand se va intoarce de afara pe unde isi face de cap cu tatal lui, asa, "intre noi barbatii".
Deci, alaptez in tandem???

O luna

Am vrut sa scriu inca de aseara, dar cum seara/noaptea trecuta am petrecut-o in urlete sigle si in duet orice incercare de alta activitate in afara tinutului copiilor in brate, concomitent sau alternativ, s-a dovedit extrem de lipsita de inspiratie.
La o luna cantarul arata 4500g, adica Robert a crescut intr-o luna cat altii in doua, cel putin asta e parerea specialistilor. Ma sperie cat de mult mananca. Daca eram la prima sarcina sunt aproape sigura ca as fi crezut ca nu voi face fata. Chiar si acum am ceva dubii si cu tot saltul cantarului, sunt binevoitori care sugereaza ca nu ar fi laptele suficient, ca altfel de ce ar  suge atat de des si ar dormi asa putin? Caci da, Robert doarme putin. Foarte putin fata de cum mi-ar placea mie. Dimineata se trezeste la 7:00 si mai adoarme intre 11:00 si 12:00, timp petrecut in mare parte cu sanul in gura. O, si sa indraznesc cumva sa il scot!!! Situatia nu ar fi asa disperanta daca nu ar mai exista un copil obisnuit sa stea toata ziua prins de fusta mamei. Sunt zile cand toata activitatea mea se rezuma la linistirea copilului mic, asezarea lui in patut (nu, in alt loc decat patutul si bratele unui adult nu este deloc sigur. Cine are, stie....), ridicarea celui mare, care urla mai tare ca Niagara, in brate, desprinderea lui din acelesi brate, la nici doua minute, in protestele sonore ale amandurora, fiecare cu motivul sau, reluarea activitatii permanent in urletele unuia (ma consider tare norocoasa daca urla doar unul) si ma gandesc ca Sisif a fost mic copil pe langa mamicile cu doi-trei copii. Mai mult de trei nu pot nici sa gandesc, dar sa scriu?!? Dupa baita, cand cei mai multi copii adorm profund, macar pentru trei ore, al meu a inteles ca trebuie sa adoarma dupa trei-patru ore si iata-ma culcata pe pat pe la miezul noptii pentru a ma trezi, cu muuult noroc, pe la trei si apoi la patru si la cinci.....
O parte din orele nedormite le pun in carca colicilor dar totusi mi se par prea multe, iar eu am nevoie sa doarma! Sa pot sa merg la toaleta altfel decat in urlete, sa pot sa beau un ceai altfel decat pe deasupra capului lui, sa reusesc sa nu mai adorm fara sa mananc, fara dus, fara sa imi curat fata...
Tinut in brate se catara pe mine, ma prinde de tricou, isi propteste mainile in pieptul meu si impinge pana isi ridica corpul.
Nu mai plange la baita cu care il desfata in continuare domnul consort. Sta atat de relaxat si plange atat de puternic cand il scoate din apa ca imi vine sa ma intreb daca o fi plans vreodata sau e doar imaginatia mea.
Rade! Dar ce frumos rade!!! Ne urmareste cu privirea si ne cearta cand il luam din patut ca nu ne-am grabit la chemarile lui atat de dese.
Ieri a avut parte si de prima iesire in societate. S-a purtat exemplar, ca un bebelus bine crescut, dar asta asa, doar de ochii lumii. Cred ca a fost ziua in care a dormit cel mai mult din ultimele saptamani.
Eu sunt obosita. Ma transform usor, usor in zombie, incep sa bantui zi si noapte cu cate un copil in brate, dupa caz. Am mare grija sa nu planga cel mic caci se trezeste Du si atunci e cu adevarat problema, caci el vrea doar la mami. Robert ar sta si la tati cu conditia sa ii livreze ceea ce cauta cu gurita lui mica, la inceput discret ca, mai apoi, sa inceapa in stilul lui unic pe care am inceput sa il deosebesc din celelalte semnale sonore.
Este greu spre epuizant cand se intampla sa am astfel de zile, cand refuza sa doarma, si astfel de nopti cand ma plimb cu el in brate cu orele ca sa adoarma si sa il pot lasa in patut cu sanse de reusita. Dar cand se intampla sa prind trei ore legate de somn si ma trezesc dimineata cat de cat odihnita, iar Du este rezonabil si accepta sa se joace 15 minute singur sa ma pot ocupa de alimentatia celui mic, ma gandesc ca parca nu e chiar asa. Si cand vad zambetele copiilor, fetzele lor linistite cand mamica este langa ei, stiu ca asta este ceea ce mi-am dorit.

Au trecut ani, au trecut ani si viata s-a schimbat...

Pe vremea cand nu aveam alta grija decat propria persoana, cand domnul viitor sot era doar cunostinta iar invitatiile lui la ceai/cafea/suc erau de cele mai multe ori 'amanate' cu toata gratia de care dispuneam, atunci cand doar ii acceptam cu aceeasi gratie ajutorul intr-ale mecanicii (ca doar nu era sa schimb eu roata ce avea pana. Nici nu as fi avut cum ca doar, deh, sunt femeie si evident ca uitasem sa pun la locul ei cheia ajutatoare), cand acelasi viitor sot nici nu visa ca odata tot am sa zic un da abia soptit pe care sa il intaresc, la nici doua luni de zile, cu voce puternica (wow, chiar nu m-am razgandit) in fata oficialitatilor statului, in acea vreme, deci, singura mea pretentie, unica mea cerinta (Doamne! Cata inconstienta) cu privire la hrana era gustul. Daca un aliment, sub diferite forme (proaspat, conservat, uscat sau cum o mai putea fi) era bun atunci totul era ok, nu citeam etichete decat cel mult data expirarii. Astfel frigiderul era plin cu cele mai gustoase si scumpe si nesanatoase mezeluri, carne de la market care inainte de a o gati avea un volum si dupa se injumatatea (dar se gatea imediat:)) ), fructe din piata si multe alte alimente 'atat' de 'sanatoase'.
Lucrurile insa s-au schimbat drastic cu nasterea primului copil. Toate mesajele despre carnea radiata cu infrarosii, sau despre mezelurile pline de aditivi, sau fructele mai mult decat stropite din piata ajunse vreodata la mine prindeau dimensiuni tragice. Am zis NU, nu ii pot da copilului meu asa ceva. Bon! Dar ce sa fie? Cu ceva trebuie sa il hranesc. Lumea inconjuratoare ma presa cu diversificarea iar eu inca nu gasisem solutii. Eram complet nepregatita. Am sapat in stanga, am largit aria de actiune si in dreapta si am plecat la capatat de fructe si legume bio caci da, marea diversificare a inceput spre toamna, cand nu mai era nimic altceva de facut. Si am gasit la cineva de incredere morcovi pe un pret sub cel al pietei, mama personala a contribuit si ea cu ceapa, telina, patrunjel si tot ce s-a mai gasit in gradina ei bio, plus carne de pui si vitel. Am gasit si ceva fructe si cumva am iesit la liman. Dar anul ce a urmat (adica cel recent trecut) ne-am gospodarit ca niste tarani autentici (nu m-as fi vazut vreodata. Cum se poate schimba omul....). In spatiul verde, ramas liber dupa proiectarea casei au aparut meri, piersici, nectarini, alun de padure alaturi de ciresii, prunii, perii deja existenti. O alta parte di micul spatiu a fost arat si apoi umplut cu capsuni, cartofi, ceapa, morcov, usturoi, ardei, rosii, castraveti, fasole verde si alte minuni, toate bio. Rezultatul ne-a depasit asteptarile si asa m-am pus si pe conservat (prietenii nu ma mai recunosc, sunt sigura) si ne-am umplut camara care inca nu s-a golit.
Pe acelasi principiu am crescut si cativa pui, destul de putini dar eram doar la inceput, ce au asigurat necesarul de carne pentru o perioada alaturi de carnea de vitel cumparata din sursa sigura.
Despre lapte si oua numai de bine! Le servim cu incredere pe cele mai bio si moca si proaspete "donate" de Mama sotului si din cand in cand de Mama Personala.
Anul acesta planuim o organizare ceva mai buna caci vom ava doi copii de hranit :))))
Sigur ca nu pot spune ca mancam 100% bio, Du mai scapand cateodata in cate un pahar cu iaurt, spre exemplu, dar am inlocuit pe unde s-a putut modul de alimentatie foarte nesanatos al familiei cu unul aproape bio.
Anii au trecut in ritm alert si peste corpul si fata mea, dar despre biobunatatile si deliciile bio folosite voi scrie intr-o alta postare, intr-o alta noapte de nesomn, nopti in care copilul cel mic descopera minunea numita internet din confortul si caldura bratelor mamei lui.

Rabdarea

Oare unde s-o gasi? Am s-o caut si cand o voi gasi n-o s-o mai las sa plece de la mine. Am nevoie de ea, macar de o mica parte caci altfel ma transform.
Ca altfel sunt momente cand nu imi mai recunosc copiii.
Nici pe mine nu ma mai recunosc. Si nu imi place cand imi pierd calmul si rabdarea.
Oare toti copiii mai mari sunt gelosi cand apare unul mai mic? Cum s-ar putea evita?

Robert (continuare)

Robert

S-a nascut pe 19 ianuarie cu o greutate de 2900g, mai micut decat fratele mai mare, cu un scor Apgar de 7, habar nu am de ce ca nimeni nu m-a lamurit in nici un fel. In maternitatea C. de Arges ai voie doar sa mergi la trei ore sa iti alaptezi copilul. Cand intrebi daca are icter, sau daca ia in greutate, sau cine mai stie ce ti-ar placea sa ti se mai spuna despre copilul TAU ti se raspunde ca daca sunt probleme te anunta ei. Scurt si cuprinzator. Centimetrii trecuti pe fisa au fost 49 dar asta nu este revelator caci imi amintesc cum atunci cand m-am trezit din anestezie, la prima sarcina, aveam la mana o bratara care spunea ca Du a avut 3800g si 53 cm, pentru ca apoi sa vina o tanti sa modifice, ca cica a fost o greseala, si sa scrie 3100g si 51cm, iar in alta fisa am vazut 50cm. Deci nu este relevant. Cam atat cu datele tehnice.
Este foarte mancacios. La doua saptamani de cand suntem acasa cantarul arata 3800g adica 1 kg in plus fata de greutatea cu care am venit. Daca la inceput aproape imi era teama sa ii tin piciorusele de subtiri ce erau, cu totul altfel se prezinta situatia acum. Mai glumim chiar, eu si consortul, ca o sa ii taiem toate dulciurile, painea, carbohidratii si eventual ii dam ceva ceaiuri de slabit ca asa unde ajungem? Dar mamica are lapte si cererea este echivalenta cu oferta, ba uneori oferta da si pe deasupra asa ca ne descurcam.
La capitolul "iesit afara" este mai greu. Eu ma descopar mult mai tematoare decat la Du. E drept ca si temperaturile sunt altfel si astfel ca am iesit pentru 2-3 minute doar in cateva zile, nu zi de zi cum iesea Du, si doar astazi am reusit sa stam cam 5 minute. Si caciula mi-a fost teama sa i-o scot cateva zile. Acum deja o tine doar dupa baie pana dimineata ziua stand cu chelia goala. Pardon! Ce chelie, ca are capul invelit cu un par negru ca pana corbului si fin-fin-fin.
Ne-am mai acomodat unii cu altii: eu cu lipsa somnului, Du cu anumite zgomote pe care a inceput sa le creada parte din decor, Robert cu masinile scapate/trantite de la diverse inaltimi. Tati nu pare disturbat decat de piciorul care il loveste usor, spre dimineata, ca sa mearga la Robert in timp ce eu il linistesc pe celalalt. Altfel pare sa fie imun la sunetele ce razbat dinspre patut. Caci da, Robert doarme momentan in patut atunci cand nu doarme pe burta mea sau a tatalui. Langa mine mi-ar fi prea greu caci intre mine si consort doarme Du iar noi avem un pat de mijloc, ca niste iresponsabili ce am fost odata, in vremea cand, in gandurile noastre, copiii dormeau in propriile paturi.
Mi-as dori sa il pot tine mai mult in brate desi el pare multumit cu o jumatate din noapte si un sfert din zi. Ne arunca zambete atunci cand simte caldura trupului nostru si isi flutura multumit pleoapele cu gene abia vizibile.
Il iubim mult desi ma tot gandeam si nu imi puteam imagina unde voi mai gasi atata dragoste caci mi se parea ca toata dragostea de care sunt capabila este deja alocata. Dar am descoperit ca se mai gaseste si se gaseste din plin.
Eu dorm cate putin noaptea, aproape deloc sau mai degraba deloc ziua, beau litri de ceai/apa/suc, nu pentru ca vreau ci din cauza setei, gatesc atunci cand am timp si nu are cine. Am primit si mancare de-a gata (sa mai aduceti!) si ce bine a fost! Mai gateste si sotul cand este acasa, ce bine! Incerc sa nu trebuiasca sa hranesc ambii copii in acelasi timp (aici e cam greu uneori:)) ). Alaptez de 8-10-12etc ori pe zi. M-am intors cu o burta de 7 luni de la spital, inca mai am una de 5 dar poate-poate... In rest spal, usuc, calc si mai si mananc dar asta mai rarut din lipsa poftei.
Cam atat pentru azi. Mai vedem cand ne mai intalnim....
Aaaa, avem si poze. Atunci cand o sa le descarc...

Pentru iesit afara cu copil mic, mai ales la temperaturi cu minus, noua ne-a fost de ajutor landoul. Acum am vazut diverse accesorii accesorii pentru landoul bebelusului la preturi rezonabile, iar Bebe Mic.ro are deasemenea o oferta variata de landouri. Va fac cu ochiul?

21 de luni

Se trezeste ca de obicei, de dimineata, inainte de 8:00. Si-a mancat fructele amestecate cu quinoa si a inceput sa urce toate masinile si tractoarele in pat. Du vreo ora ma lasa in sfarsit sa ii schimb scutecul si pijamaua timp in care tot imi spune: "teda, teda, teda". Mi se pare ca am mai auzit cuvantul dar neuronul meu de proaspata mamica refuza sa faca orice conexiune.
-Ce e teda, mami?
-Teda, repeta si imi arata spre bucatarie, inca suficient de calm.
-Bine. Sa te schimb si mergem sa imi arati.
Dar intre timp uita. Imi cere "buda dede" (bluza verde), imi spune ca "badi ud" (body), ii explic ca nu, ca mami abia l-a scos din sertar si deci e curat si uscat. Termin imbracatul si imi amintesc, sub amenintarile unui stomac complet gol, ca nu am mancat nimic moment in care ii propun sa mearga cu mine la bucatarie sa imi pun un sandwich. "Teda!", spune el cu ochii sclipind si eu, dintr-odata luminata, imi amintesc ca i-am servit si lui sandwich-uri cu branza fara cheag adusa de Mama Personala si pentru care am facut o pasiune amandoi.
Reusim sa ne intelegem in linii mari desi limbajul lui Du la cele 21 de luni este destul de colorat. Rezist cu greu in a le raspunde persoanelor care il copiaza sau care se amuza si detaliaza cum propriile odrasle la varsta asta vorbeau "atat" de clar!
A fost o luna grea ce a culminat cu lipsa mea de acasa pentru prima data si implicit adormitul cu o alta persoana. Si daca la somnul din timpul zilei a acceptat pana la urma sa adoarma, ei bine nu la fel s-a intamplat si seara. In prima seara a adormit cu doua ore mai tarziu decat de obicei (in cele mai multe seri imi cere el in jurul orei 20:30 sa il culc), printre suspine dupa ce a plans aproape tot timpul si doar in bratele consortului (Doamne, nu stiu cum a rezistat ca eu daca il auzeam atata timp plangand faceam cel putin depresie). M-a vizitat in fiecare zi la spital, mai putin cea petrecuta la TI, si desi despartirile erau destul de dureroase cred ca a fost cea mai inspirata alegere chiar daca am auzit comentarii despre cum chinuim noi copilul si ce bine i-ar fi daca nu m-ar mai vedea zilele acelea. Dar cand am vazut cum i se lumina fata doar cand ma vedea am facut super eforturi sa ma ridic si sa ma joc cu el, sa il tin in brate de unde nu mai voia sa se dea jos.
Aceeasi lumina i-a aparut in ochi in momentul in care s-a trezit si m-a vazut langa el, acasa. Si din acel moment s-a intors copilul meu caci din povestirile consortului si Mamei Lui cat timp am lipsit a fost cel mai cuminte copil. Se juca singur cea mai mare parte a zilei si tot ce mai face un copil cuminte ca eu nu stiu decat ce fac copiii mei.
Acum ne sperie, pe consort si pe mine, cu niste iesiri pe care inca nu stim cum sa le gestionam, ducandu-ne de multe ori la pragul rabdarii si asa zdruncinate de nesomn si de perioada de dupa nastere, in cazul meu. Inca incerc sa iau lucrurile calm, desi sotul imi spune ca nu e normal modul in care se comporta (oare cum o trebui sa se poarte un copil de 21 de luni cand se vede dintr-odata lipsit de o parte, mica, e drept, din atentia cu care era inconjurat pentru a fi normal?), ca ar trebui sa se obisnuiasca, ca cel mic are si el nevoie de atentie. Eu sunt de acord chiar daca de multe ori ma opresc pentru cateva secunde din alaptat pentru a da apa ceruta atat de insistent si chiar atunci sau pentru a scoate masina indesata chiar atunci in cine stie ce locuri greu accesibile manutelor mici. Si eu astept sa se schimbe cate ceva, dar pana atunci ce sa fac? Sa ii arat celui mare drumul spre o gelozie sigura prin interzicerea presupuselor lucruri ale fratelui lui? Am pus interdictie tuturor de a mai spune in fata mea ca nu stiu ce sticla/saltea de infasat/caciula etc e a lui Robert. Ieri a vrut biberonul cu ceai facut pentru caz de urgenta cat timp am lipsit si ramas nebaut de Robert. L-a baut Du tot chiar fara nici un indulcitor. Poate doar ca i s-a parut a-i fi interzis? Ca i s-a spus ca e al lui Robert? Si laptele muls si pus la sticla a ramas tot nebaut caci ne-am intors destul de repede si oare cine l-a servit? Du, evident sub privirile neincrezatoare ale consortului, sigur ca n-o sa ii placa. Dar i-a placut si planuiesc sa ii mai dau, doar timp sa am.
In rest este jucaus, ii place sa ma puna sa il prind, sau sa imi dea diverse parti ale corpului sa le "pap" ca apoi sa nu se mai opreasca din ras. Imediat ce lipseste orice activitate, se plictiseste si imi spune ca vrea la "bi" (bunica) ceea ce nu imi place asa ca m-am hotarat sa ii umplu cumva timpul. Pentru inceput am comandat ceva jucarii cu mai multe activitati si urmeaza sa ma mai inspir, sa vad ce se mai poate face cu un copil de aproape 2 ani cand afara e ger si ninge. Caci copilul meu a crescut. Nu se mai multumeste cu jucarii si activitati de bebelusi. Aste sunt bune acum pentru "Boba", caci da, boba nu este doar un carrier ci si numele celui de-al doilea copil al meu in varianta lui Du. Dar despre el intr-o postare viitoare cand timpul, oboseala si copiii imi vor permite.