La treisprezece luni

A inceput sa fie tot mai independent. Atunci cand apare un obstacol ce mi se pare periculos pentru pozitia lui verticala si incerc sa ii iau manuta clatina din cap si misca mana in semn de nu. Clatinat ce il foloseste tot mai des insotit de nu-ul facut cu manuta. Vine spre mine si imi spune de-i, de-i, de-i (da-mi), iar eu spun ca nu-i mai dau nimic, el sa imi dea mie un pupic. Clatina din cap si se face ca pleaca in directia opusa. Eu insist "hai, pup-o pe mamica, te rog". Se lasa induplecat, vine si depune un sarut umed, zambeste strengareste si pleaca mai departe. Cand vrea apa imi arata cana. Daca mananc si el este prin apropiere vine si bate din palme spunand deja foarte des folositul de-i. Si ii dau caci am grija sa nu mananc de fata cu el ceea ce nu are voie desi la capitolul hrana a evoluat foarte mult. Atunci cand ii este somn vine sa il iau in brate, pune capul pe umarul meu, cu degetul in gurita si sta asa, nemiscat si daca nu actionez repede (dezbracat, asezat in pat, dat tzitzi) se enerveaza si plange certandu-ma, obicei pe care il are inca de cand era mic-micut. A invatat sa sufle in papadii, imi aduce flori sa le miros dupa care vrea sa le manance desi marea lui pasiune a ramas cartonul. Cum prinde un ambalaj se aseaza jos si incepe sa il roada. Si vai mie daca il intrerup!
Vorbeste mult dar foarte rar reusesc sa inteleg ceva. In afara de mama, tata, baba, papa, il aud toata ziua zicand taca-taca dar inca nu m-am prins ce inseamna. Repeta tot mai mult dupa mine. Isi trage palaria sau sapcuta de pe cap iar eu ii zic 'nu' si 'mai, mai, mai' iar el repeta: mei,, mei, mei. Mergand sa vedem catelul vecinilor ii spun: 'mergem sa il vedem pe Tedy, da? Tedy!' Iar el dupa mine e-di! Seara, cand tati se intoarce acasa nu mai vede nimic altceva. Rade, scoate chiote, ce mai, veselie mare, dar dupa cateva minute vrea tot la mine.
Adoarme la san si doar la san si cu manuta neaparat in parul meu. De multe ori ma cauta semi-adormit si nu conteaza ca este tati langa el, stie/simte ca nu sunt eu si incepe sa planga. Consortul a zis ca din cauza mirosului, deci daca am vreo urgenta am gasit solutia: ii dau hainele mele pe el si ii pun peruca.
Pare sa inteleaga foarte mult din ceea ce ii spun. Daca ii cer sa astepte putin ca merg sa iau o jucarie, asteapta. Sau vrea sa manance si ii spun ca oul arde sa astepte sa il racesc. Se opreste din topait si batut din palme si asteapta. Bine-bine, doar cand vrea ca nu e el asa intelegator mereu! Vrea sa urce scarile la bunici. Eu ii spun 'mai tarziu' si pleaca mai departe.
Mananca relativ bine (parerea mea) in cantitati destul de mari desi mie mi se pare in continuare slabut, dar asta o punem pe seama neastamparului de care da dovada caci nu, nu sta aproape deloc. Doar cand vrea sa fie mangaiat vine si ridica mainile spre mine sa il iau si pune capul pe umarul meu pentru cateva clipe, sau uneori, daca sunt asezata pune capul pe piciorul meu sa il mangai.
Marea problema este ca temerile mele s-au dovedit reale si in cateva luni va trebui sa fac ceea ce nu imi doream si nu stiu cum si nici nu vreau: sa il intarc. Pentru ca peste ceva timp vom mai avea o 'mititica' (cum ne place noua sa credem). O parte a familiei a sarit deja in capul meu ca sa nu ii mai dau sa suga, ca ajunge, ca laptele nu mai e bun, ca ii dauneaza celuilalt copil, ca imi dauneaza mie, ca sa nu ii mai dau si gata. Iar eu nu pot, nu sunt pregatita, nu stiu, nu vreau! Cum sa vreau cand vad cu cata nerabdare asteapta sa il alaptez, ce chiote de satisfactie scoate, de incantare? Cum sa fac? Ei spun ca dintr-o data. Pur si simplu sa nu ii mai dau, dar el plange si eu nu pot. Nu pot! Desi intradevar, cu toate vitaminele, ma simt tare slabita. Poate gasim o cale amiabila. Eu mai caut. Si mai sper...

O zi mai altfel

Ma trezesc dimineata, inainte de ora 8 cu niste bubuituri in cap. Ce este? Ce sa  fie?!? Cineva din familia sotului taie lemne sub fereastra mea!!! Incep subit sa visez la ultimii ani de la bloc dar ma trezesc repede din reverie si caut telecomanda de la combina sa maresc volumul sunetului caci copilul deja se foia langa mine. Nu o gasesc. Am descoperit mai tarziu de ce. Cobor din asternutul cald, maresc volumul manual si daca tot mi s-a stricat somnul merg la bucatarie si imi fac o cafea instant sa o beau linistita pana se trezeste copilul. In mod normal s-ar fi putut caci micutul se trezeste la 8:30, dar bubuielile se intetesc si in 15 minute am copilul treaz razand ca ii spuneam sa puna capul pe perna si sa inchida ochii. Schimb minunea, pregatesc fructele, il hranesc si plecam afara. Afara... in curtea (nu-i a noastra) plina de tentatii ca nu stiam unde sa alerg mai intai, ce sa iau, ce sa mut, ce sa feresc... Hmmm, asa nu merge! Hai mamico sa mergem noi in vizita la gemenii de mai sus ai caror bunici au facut din curtea lor parc pentru nepotei nu cursa de o suta de metri obstacole.
Mergem! Acolo este spatiu suficient pentru joaca, sunt tractorase de impins, biciclete cu roti de invartit etc. gemenii respectivi avand 4 ani, dar ce sa facem? Ne multumim cu ce avem. Petrecem o jumatate de ora de vis si am fi prelungit dar mamica a inceput sa aiba niste palpitatii ce pareau a nu se mai opri si plecam spre casa. Iau repede un elevit dar imi revenisem oarecum caci mai aveam multe de patimit.
Iesim iarasi afara. Copilul vine, imi ia degetul in manuta lui pufoasa si ma taraste dupa el spre tarcul gainilor. Nu mamico, mergem mai tarziu ca mamica e putin ametita si pe acolo trebuie sa aiba privirea foarte agera, ca acolo sunt si mai multe pericole. Mirositoare! Nu, si nu, si nu. Baietelul vrea acum. Nu mai am puterea sa ma opun si deschid poarta cu presimtiri sumbre. Si asa a fost. Dupa cativa pasi, eu incercand sa il feresc sa calce pe ingrasaminte bio, el enervandu-se tot mai rau, se tranteste pe jos fara a-mi lasa nici cea mai mica sansa de interventie. Il ridic in brate si simt ca este ceva umed pe pantalonii copilului. Eh, se mai intampla, imi spun inca suficient de calma. Scot hainutele copilului AFARA si pantofiorii la fel, il las in body si aduc alta pereche de pantaloni. Pun hainele in apa pentru o spalare manuala ca EU nu bag ASA CEVA in casa (!) si nu pot sa nu remarc linistea ce pare sa se fi asternut. Acunc un ochi spre copilul asezat cuminte in iarba ce "se juca" intr-un vas mic, uitat afara, cu putina apa in el. Vad si culoarea mai intensa de pe hainute. Bine ca este ora de somn. Schimb iar copilul de hainele ude, il bag in pat ii dau ceea ce vrea el tot mai des si a inceput sa si caute singur si adoarme.
Ohhhh, o ora si jumatate de liniste! Alerg afara sa termin treburile murdare si ajung la timp sa linistesc copilul aproape trezit de un acces de tuse plus secretii nazale. Asta da liniste!
Se trezeste copilul. O luam de la capat cu ceva mai putin avant. Schimbat, hranit (bine ca era supa de legume facuta cu o zi in urma ca nu stiu ce ma faceam) tras de timp cat se poate pana la o noua aventura AFARA. Pana la somnul urmator a decurs totul in limite normale. Doar poate lustruirea masinilor stationate pe strada...
La ora 16 culc copilul iarasi, pornesc calculatorul sa gasesc si eu o idee despre o salata de fasole verde cu usturoi si surpriza! Domnul google nu vrea sa imi spuna nimic. Nu ca nu ar sti ca am vazut eu ca el stie multe dar vremea de afara a complotat impotriva mea si nu a vrut sa il lase sa ajunga la mine in casa. Fara acest mic ajutor, cu laudele cu o zi in urma in fata consortului ca fac eu o salata buna-buna si il astept cu toate gata, incepusem sa intrevad deja o mare rusine (caci eu la bucatarie am inceput sa scap mai des dupa aparitia minunii mici si asta doar pentru ca nu s-a oferit nimeni, deci cum era sa stiu eu sa fac salata de fasole verde?), dar ma duc totusi sa pregatesc terenul pentru salata. Iar surpriza! Boc-boc-boc sub fereastra! Imi opresc cu greu cuvintele care veneau cu viteza luminii spre varful limbii mele amintindu-mi la timp ca sunt o doamna! In 5 minute copilu' sare din pat si cu tot lapticul cu care l-am rugat nu a mai vrut sa adoarma.
Poftim acum de fa mancare cu copilul agatat de fusta. Sa incercam. Ii explic eu ca mami are putina treaba ca trebuie sa vina tati si nu va avea ce sa manance saracul. Pare sa inteleaga. Se invarteste pe langa mine si in scurt timp pleaca spre dormitor. Eu scot fasolea dintr-un borcan, calesc o ceapa si un ardei, curat usturoi, amestec tot si gata mancarea. Rog adevaratele gospodine sa ma ierte dar daca google m-a lasat balta ce era sa fac? Am improvizat. Arunc un ochi in dormitor ingrijorata de atata liniste si vad podeaua plina de firimituri de paine. Profitind de neatentia mea Danutz furase un colt de paine si il imprastiase pe parchet in sute de zoburi. Nu-i nimic, aduna mamica.
Cu cina rezolvata pe jumatate incepem activitatea numarul doi: calcatul. Reusesc cumva sa calc hainutele copilului dar greu s-a dovedit a fi asezarea lor in sertare caci am beneficiat de ajutor. Eu le pun, Danutz le scoate. Eu le impachez din nou, le asez, distrag atentia copilului si e gata un sertar. Il deschid pe urmatorul si descopar telecomanda. Oare cui i-o fi trecut prin minte sa o puna acolo? Reusim sa terminam treaba si iasim iarasi la distractie.
De data asta cu niste copii putin mai mari si am avut parte si de un accident, din pacate. O fetita o vrut sa il ridice in brate si cu toata interventia mea copilul a cazut cu fata spre asfalt si s-a lovit la gurita. Si imi sangera sufletul vazand cum ii curg lacrimile si cum siroiau picaturile de sange... Nu imi doresc sa fiu o mama super-protectoare dar nu ma pot abtine nici acum cand vad buza superioara umflata sa nu ma simt vinovata ca nu am fost suficient de atenta.
Si bine ca s-a terminat ziua ca nu vreau sa ma gandesc ce ar mai fi putut sa fie...
A, zmeul a zis ca e buna semi-tocanita!

Cum se fac clatitele

Pentru inceput trebuie sa ai o pofta asa ca in timpul celor 9 luni de sarcina cand nu imi mai amintesc daca am facut clatite de doua ori in aceeasi zi dar doua-trei zile consecutiv am facut sigur.
Asadar se iau doua-trei oua. Se pun intr-o oala (de preferinta batut albusul separat). Eu le-am batut intregi din lipsa de timp. Se scoate laptele de la frigider. Toate in timp ce se trimite copilul ba dupa minge, ba dupa masina. Se intrerupe orice activitate pentru ca trebuie schimbat copilul de diverse probleme. Se revine la locul muncii unde se pune laptele (dupa ochi, cine are timp de masurat? si cine mai stie cat trebuie?) peste oua, se amesteca cu o mana, cealalta fiind ocupata sa tina pantalonii ce ameninta sa cedeze sub presiunea tot mai insistenta a manutelor mici si pufoase. Se adauga faina tot dupa ochi si doua linguri de ulei. Copilul pleaca cu pasi apasati spre dormitor. Se incinge tigaia si se pune prima asazisa clatita. Nu am rabdare sa se raceasca. Scot mierea din frigider, reusesc cumva sa o intind si devorez. Favoritele mele sunt cele cu finetti, dar acesta lipseste din meniu. Din dormitor nu mai razbate nici un sunet, semn de serioase ingrijorari. Lasand clatita la 'facut' merg sa verific si ce vad? Copilul meu semana cu unchiul descoperit in mina din reclama. A crezut ca este prea multa cenusa in soba si se pregatea sa o scoata... Incerc sa remediez problema.  Opresc prea tarziu focul la aragaz si schimb copilul de scutec tot pe motiv de probleme greu mirositoare si il iau in bucatarie sub stricta supraveghere, ii dau un biscuit sa isi faca de lucru si reiau. Clatita- compromisa. O arunc la cos cu toata pofta. Dar urmatoarea e buna. Si urmatoarea dupa urmatoarea...  si nu stiu ce s-a intamplat dar ma trezesc la ultima clatita ce trebuia facuta ca in farfurie nu sunt decat 3. Eu nu imi amintesc decat de tot atatea mancate plus una aruncata si calculul arata ca au iesit prea putine. Mie imi mai trebuie, eu mai vreau. Ma gandesc sa nu ii mai opresc sotului dar alung acest gand. Cu toata hota mirosul este inca persistent iar ora inaintata imi arata ca nu mai e mult si capul familiei trebuie sa apara, sau poate are copilul un moment de precocitate si ma da de gol. Ma apuc sa curat bine marginile oalei si mai strang putina compozitie pe care ma chinui sa o intind in tigaie pentru inca o clatita de dimensiuni decente. Copilul plictisit de trasul tevilor de apa care nu voiau sa cedeze, striga pe cel mai poruncitor ton ma-ma, ma-ma, ma-ma, solicitandu-mi atentia si ajutorul de care nu intelege el de ce este privat, ca doar mama nu lucra cu blenderul, adica papa pentru el. Ajung la timp pentru a salva ultima clatita. Ii opresc doua sotului si restul imi atenueaza, doar, pofta tot mie.
Nu mai spun ca inainte de a fi gata prima clatita am trecut pe la frigider pentru un sandwich micut si rapid. Si iarasi, asa foame mi-a fost doar in primele luni de sarcina. Hmmm, cred ca zilele astea vor fi traite mai intens!
Oare....?

Big prize

Gasesc eu cu doua zile in urma un mesaj in spam care ma felicita pentru nu stiu ce premiu castigat, in limba engleza de la nu stiu ce director al google. Grabita fiind dau delete neintelegand decat half din ce ziceau ei acolo. Aseara, asteptand sa mi se usuce parul proaspat iesit de la apa, intru din nou pe la mailuri sa mai fac curat. Surpriza! din nou un spam. Avand timp la dispozitie (copilul dormea si il adormise si pe taticul lui) decid sa aprofundez. Si incep sa descifrez o engleza ne(mai)vorbita de 10 ani. Si din nou felicitari ca folosesc serviciile google (bine, dar adresa era pe yahoo) si ca au hotarat ei sa ma rasplateasca daruindu-mi o parte din cei 500000pounds. Mi-au dat acolo niste coduri sa am grija de ele ca altfel se poate sa imi ia altineva premiul si sa le trimit lor niste date personale si sa imi trimita ei mie banii. Wow! Wow! I-auzi! Ce surpriza! Notez eu numele distinsei corporatii care m-a anuntat si il pun pe cel ale carui servicii le-am folosit si inainte si care ma premiaza pentru asta sa imi dea si mie niste date despre seriozitatea respectivei. Si domnul google isi face treaba si printre multe altele spune: "Do not beleive a word!". Cum domnule, ce ai tu cu premiul meu de nu ma lasi sa il castig? Ha?
De dimineata, inainte sa se trezeasca minunea, deschid calculatorul si ma intampina un mail nou. Tot in engleza (bine domnilor, romana de e nu ati invatat?) in care nu-stiu-cine (l-am sters si era un nume tare greu de tinut minte) imi povestea ca detine posibilitatea de a "pune mana" pe nu-stiu-ce mare avere, ca a murit proprietarul si nu exista mostenitori si ar avea el nevoie de putin ajutor din partea mea, ca sunt singura persoana pe care a contactat-o si urgent sa trimit mail pe adresa lasata de el ca e o chestiune pe viata si pe moarte. Parca era vorba de 10 milioane de $. Wow! Wow! Wow!
Acum eu stau si ma intreb: oare ieri, cand lumina ochilor ma plimba prin tarcul gainilor (proprietate a bunicilor) ca sa admire exemplarele mai de aproape, eu nu oi fi fost atenta pe unde am calcat de a dat atata noroc peste mine? Peste mine care in toata viata mea nu am castigat decat contrvaloarea unui loz de 2 lei acum vreo 20 de ani??? Si o fi de-ajuns, sau mai castig si maine?

Rezolvari

De cateva zile a iesit soarele. Nu ala anemic pe care l-am mai vazut sclipind dintre nori ci cel adevarat, de vara. Astazi am indraznit chiar sa iesim afara in pantaloni scurti, nu pentru mult timp caci soarele ardea prea tare(!) si a fost asa bineeee! Speram ca vremea frumoasa sa ne imbunatateasca si starea de spirit (zen-ul meu a plecat la plimbare) putin zdruncinata in urma anumitor evenimente.
De altfel lucrurile merg spre bine. Dupa ce cu vreo doua nopti in urma D. a atins apogeul la supt si eu la schimbat, situatia pare sa se fi ameliorat. Noaptea trecuta nu am mai schimbat scutec si prima strigare a fost parca pe la 3, iar azi a fost o singura problema mare si dificila de curatat.
Si problema cu masina s-a rezolvat pe cai amiabile si fara secatuirea completa a cardului personal pe care, deloc elegant, mi l-a sustras consortul, caci impricinata piesa a fost 'imprumutata' de la alt ford care a considerat ca se poate lipsi de ea.
Cu lapticul situatia este aceeasi. Sanii sunt moi chiar si dimineata, dar dupa atata supt cum sa fie? La acest capitol se lucreaza intens si cu eforturi sustinute si repetate: scriu cu ulcica de suc proaspat de fructe langa mine, iar in bucataria personala se gaseste o oala aburinda plina cu ceai de lactatie abia ridicata de pe foc. Si ce daca fac ture-ture dormitor-baie, baie-dormitor si iarasi, si iarasi?!? Numa' lapte sa fie... si parul sa se regenereze ca in modul actual voi ramane fara pana la sfarsitul anului. Scalpul meu inca mai plange dupa ce a fost deposedat in mod brutal de un numar considerabil de fire cu 30 de minute in urma. Probabil ca cineva din neamul meu sau al consortului trebuie sa se fi intersectat candva cu vreun indian si de-acolo mi se trage, caci altfel de unde apucaturile astea?
Inca o problema nesolutionata, stiuta doar de mine, o reprezinta scutecele. Copilul meu are putin peste un an si eu abia acum am descoperit scutecele textile. Si m-am indragostit de ele. Sunt atat de frumoase, atat de frumos colorate, atat de... ce sa mai, vreau si eu.... M-am tot sucit, am citit pe bloguri experientele mamicilor care le folosesc cu succes (deci se poate), m-am uitat la preturi si la final, documentata bine de tot, am adus problema in fata sotului. El: ca e prea tarziu, ca acum nu ar mai fi nici o economie, ca trebuie sa invatam copilul la olita de acum, ca e mare si doar in cazul existentei unui alt copil luam in calcul varianta. Si eu ce sa zic? Are dreptate oare? Nu prea am argumente sa il combat el nefiind eco decat in ce priveste mancarea copilului. (Apropos, e prima data cand gradina noastra goala pana acum gazduieste cartofi, morcovi, dovlecei, broccolli si alte minunatii, culmea, puse de noi(???) si 100% bio. Wow!) Deci se (mai) merita investitia? Iata la ce trebuie sa raspund repede-repede. De ce mamicilor nu li s-o fi dand nici o prima? Macar odata pe an. Ar fi fost o solutie sa nu mai gandesc rational (m-a invatat sotul) si sa iau cu asalt magazinele online cu toate bunatatile la care jinduiesc. Nu e corect!!!

OF, OF, OF...

Cele romanesc, cu un singur 'f'.
Cel mai mare dintre ofuri este legat de lactatie. D. vrea sa suga mult, mult, mult, iar eu, hidratata corespunzator, mi-e teama ca nu mai fac fata. Adoarme ziua tot mai greu (doarme de doua ori pe zi) si se enerveaza ca el mai vrea si nu mai are de unde si podoaba mea capilara se reduce cu cel putin 10 fire la fiecare somn... Se trezeste noaptea tot mai des si suge fara oprire si cand face cate o scurta pauza iar eu incerc sa imi schimb pozitia, el crede ca nu ii mai dau si plange neconsolat, asa semi-adormit si  eu ii explic ca mamica ii da cat vrea el (chiar daca ei i se pare ca nu mai e nimic si ii e teama de rani) dar el nu pare sa ma inteleaga. Si nu am elucidat inca misterul. Desi am remarcat ca unele hainute 's-au scurtat' si nu ii mai vin, cred totusi ca sunt dintii caci scaunele (de consistenta relativ moale) sunt cam 4 pe zi si in ultimele doua nopti am schimbat scutecul inclusiv noaptea. Sau poate si faptul ca s-a desprins tot mai mult de noi si isi ia caraus atunci cand se grabeste... Iar eu incep sa ma stresez (a cata oara?) ca poate nu-i mai este suficient laptele meu, ca poate ar trebui sa completez, ca el e deja mare....
Al doilea of este pentru consort si masina. Cu un timp in urma ne-am pus de-acord (mai mult el) sa vindem o masina ca este greu sa intretinem doua, ca nu ne permitem, ca poate mai tarziu cand terminam casa. Ce masina vindem? A mea ca, desi mai noua, este romaneasca si nu are servo-nu-stiu-ce, ca are tabla proasta, ca daca o tienem trebuie vopsita singurul avantaj fiind consumul si culoarea (era verdeeee) dar asta nu s-a pus. Zis si facut. Intr-o zi de martie (parca) masina mea a luat drumul pribegiei si noi am ramas cu o masina violet spre negru (rosu dupa parerea celor care au tradus cartea masinii) produs al companiei Ford. La inceput ne-a cam mirat consumul caci desi foloseam o singura masina (sau poate de-asta) banii pentru benzina erau, parca, mai multi. Eh, eu nu prea imi bat capul cu chestii de-astea. Daca atat consuma n-are decat. Dar consortul a inceput sa-si puna capul si internetul la lucru caci nu si nu, masina consuma mult si nu stie el de ce, ca nu e lucru curat. A mai vizitat un service, a mai vizitat altul, pareri impartite ca ba c-o fi aia, ba ailalta, adevaratul motiv iesind la iveala abia acum: niste rezistente microscopice de la o piesa minuscula care are rolul de a-i da masinii aerul necesar pentru arderea combustibilului (este traducerea in termenii mei) erau arse. Bine. Sa vedem cat costa... Nu doar scump, doamna, scump ci enorm. Nu, nu mai vreau sa vad cat costa... Am hotarat: era mai buna masina mea ca ea nu avea piese de-astea si avea consumul la jumatate si... si... si... si eu planuiam (pentru mai tarziu) achizitionarea unui ford ka, model nou, beige, tocmai pe placul meu... Care si-o mai lua ford, na! Caci acum urmeaza al treilea of... ca adica iar aman ceea ce doreste sufletul si tenul meu foarte, foarte mult. Uleiul de argan. Nu, nu l-am castigat. Dar il vreeeeauuuuuuu! Si nu am putut sa ma nasc si eu macar vara, ca pana la toamna cat mai e.... Nu vrea nimeni sa imi ia cadoul in avans?

A, si in familia noastra toata lumea conduce...

Cum petrecem noi timpul

Pentru inceput precizez ca noi locuim intr-o zona de tara. Si mai spun ca la noi pe strada este un mini-santier. Ca peste tot in Romania, cu ceva timp in urma (nu stiu exact cat, locuiesc aici doar de 2 ani), autoritatile au hotarat ca este nevoie de asfalt, cel mai bun lucru posibil, dupa parerea mea, intr-o zona de tara. Dar acum, aceleasi autoritati s-au gandit ca nefiind retea de apa curenta, dupa ce aproape toti oamenii au investit in hidrofoare si fose septice (sau nu, dupa posibilitati) sa inceapa sa sparga acel asfalt turnat nu cu prea mult timp in urma pe ambele parti pentru acea retea de apa care lipseste si pe jumatate pentru canalizare. Nu va imaginati ce este pe aici!!! Si, ca si cum nu ar fi de-ajuns, si curtea noastra este tot un santier, noi avand in constructie o  casa si cum am proiectat casa cu o curte mare (nu este inca amenajata) sa aiba copilul spatiu de joaca, nici nu stiti ce parcare a rezultat... Cum pentru ce? Pentru tractoare, macarale si ce-or mai fi alea cu care se lucreaza pe strada.  Acum ma intreb eu ce sa fac cu un copil atras de zgomote ca albina de miere? Iar de tractoare, macarale si tot ce or mai fi folosind lucratorii de pe domeniul public nu mai vorbesc... Si cireasa de pe tort: de cateva zile a inceput sa suga mai intens si mai mult si dispozitia lui nu este din cele mai bune, semn ca un alt dintisor se pregateste sa se arate (este deja posesor a 6 exemplare, urmele a 4 dintre ei fiind foarte vizibile dupa supt pe obiectul 'muncii'). Asadar traversam o perioada in care cea mai mica negatie a mamicii este intampinata cu lacrimi mari-mari si suspine multe-multe si dorinte si mai multe din partea lui care raman nerealizate si alte lacrimi si alte suspine... Cum sa tin eu copilul cand in jur sunt atatea ispite?!? In week-end am cazut totusi la pace, inainte de a cadea eu de oboseala. L-am lasat sa isi faca de cap la toate utilajele spre care se intindeau manutele mici si privirile rugatoare. Ce-a iesit? O baie prelungita...

Concurs

Am descoperit intamplator, cautand informatii despre uleiul de argan , un concurs aici http://organicinromania.blogspot.com/2011/05/concurs-biobunatati-cu-ulei-de-argan.html. Am citit si rascitit tot ce am gasit despre acest ulei si m-am convins ca imi trebuie neaparat. Am luat la puricat magazinele naturiste din micutul oras unde locuiesc si, mare surpriza, l-am descoperit. L-am studiat pe toate partile si am decis: il vreau. Itreb despre pret si vanzatoarea incepe sa imi enumere proprietatile: este presat la rece, este bio 100% (stiu ca de-aia il caut), este o minune si face minuni pentru fatza etc si cost 110 lei. Ma mai uit odata cu parere de rau. Scump doamna, scump! De un an de zile prioritatile mele sunt altele. Ies pe usa magazinului calculind in minte cate luni mai sunt pana la ziua mea si pe cine sa fac atent ce mi-as dori eu mai mult si mai mult. Dar pana la ziua mea mai e muuult. Si cu putin noroc poate o sa il am?!!? Iata obiectul dorintelor mele http://www.olivo.ro/product.php?id_product=258.
Regulamentul concursului cere sa descriu si alte doua produse pe care le-as dori. Eu va spun doar atat: intrati si vedeti daca va puteti opri doar la doua... Si am cautat doar pentru mine caci tinand cont de prioritati baietelul meu este 'dotat' cu tot (ma rog, aproape tot) ceea ce are nevoie.
M-am oprit totusi la o crema cu masline http://biobunatati.ro/product.php?id_product=1105 si ceva pentru lumina ochilor caci nu s-a putut altfel http://biobunatati.ro/product.php?id_product=1581. De respectiva crema are nevoie tenul meu. Intotdeauan am avut diverse probleme cu tenul, cea mai grava pana acum fiind acneea iar acum, la 30 de ani, ridurile caci cine sta in calea timpului? Am folosit multe produse pe baza uleiului de masline. Au fost bune. Dar nu atat de bune pe cat este aceasta crema caci, credeti-ma, m-am documentat si am citit parerea celor care au folosit-o. Pana mai acum o perioada recunosc ca problemele tenului nu ma stresau atat de mult, dar timpul trece, au aparut ridurile si privirile din oglinda m-au facut sa reactionez. Sunt femeie, ce sa fac? Nu imi plac ridurile. Si desi in ultima vreme timpul meu pare sa se fi comprimat, imi place sa ma ingrijesc, sa arat atat de impecabil cum poate o mama la 30 de ani.
Despre celalalt produs? Ce ar fi de spus decat ca mamele stiu cel mai bine. Intotdeauna mi-am dorit ce e mai bun pentru copilul meu chiar daca nu mi-am permis mereu. Vreau ca baietelul meu sa fie fericit, lipsit de problemele specifice varstei de un an si cele mai multe (boli de piele, afectiuni ale scalpului, iritatiile sezutului) din fericire pot fi evitate folosind produsele de ingrijire corecte. Si ce poate fi mai potrivit pentru pielea lor snsibila decat produsele 100% bio?

Uitare

Atat de repede a zburat timpul, iar eu am ramas cu cateva amintiri, poze si cateva hainute atat de mici ca nu imi vine sa cred ca le-a imbracat. Sunt atatea lucruri pe care le-am uitat! Nu stiu cum se face dar memoria mea foarte precisa da semne de oboseala. Sa fie varsta?!? Dar sunt si momente pe care mi le aminesc de parca au fost ieri. Vad si acum ochii mirati cand l-am tinut prima data in brate in drum spre sala de alaptat. Era atat de mic! Prima noastra intalnire a fost a doua zi dupa nastere la ora 6 pm. Atat de tarziu, dar mi-a fost imposibil sa merg pana la el si politica spitalului nu prevede aducerea bebelusului la patul mamicii daca aceasta nu poate merge la el. Dupa atatea intebari (o fi bine copilul?, ce o fi zicand mititelul? 'la toti copiii vine cineva numai la mine nu. oare am si eu parinti? mamica mea de ce nu vine???') in sfarsit il aveam in brate. Cata bucurie! Mi s-a dat o sticla cu lapte formula si am ajuns in sala de alaptat. Nu stiam nici sa-i tin sticla. Am vazut cum un bebelus s-a inecat cu laptele si m-a cuprins o mare teama ca nu il voi putea hrani. Nu era nici un cadru medical prin jur. Fetele din sala imi spuneau sa ii dau laptele din sticla ca eu nu am, ca e prea devreme si am nascut prin cezariana si mai dureaza pana vine laptele. Si cei doi ochi ma priveau. Am incercat sa ii dau biberonul, l-a luat, a inceput sa suga. Nu a vrut prea mult. Se scursese doar 15 minute din cele 30, deci mai aveam timp asa ca mi-am desfacut camasa si l-am asezat la san. Surpriza! Simteam cum incepe sa traga si eram atat de uimita de multitudinea emotiilor! Nu stiu cum au trecut urmatoarele 3 ore, dar la 9 fara 5 m-am prezentat la usa sectiei neonatologie foarte hotarata sa nu mai iau nici un supliment, fara teama ca ar putea sa imi ramana copilul nemancat (supliment pot sa ii dea si asistentele dar de alaptat ma pot ocupa doar eu). Si am avut succes. Informatiile mele despre alaptat erau 0. Nu am stiut cat sa il tin la un san si cand trebuie sa il mut. Nici despre ragadele ce pot aparea nu am stiut. Atat stiam ca daca am probleme (nu stiam de ce fel) este o crema facatoare de minuni numita garmastan. Si mai stiam ca vreau sa imi alaptez copilul. Si inca il mai alaptez la un an si o saptamana si nu vreau sa zic eu gata, ajunge. Imi doresc sa alaptez pana cand va zice el gata. Ceea ce regret in  acest domeniu este ca aproape de 4 luni am cedat presiunilor familiei care familie sustinea ca nu mai este laptele meu suficient pentru copil si, din lipsa de informatie (eu si google nu eram asa buni prieteni), am inceput sa ii dau piure de mar si apoi banana. Am vrut sa ii dau si piure de legume dar copilul meu destept a refuzat (bravo mamico) si nu am vrut sa il fortez desi mi se spunea ca nu o sa mai accepte hrana solida. Ba pardon. A acceptat si inca foarte bine. I-am reintrodus piureul de legume la 6 luni si ceva si i-a placut. Aproape mai mult decat fructele. Tot prin acea perioada (trei luni si ceva) copilul meu cel foarte activ a inceput sa se rostogoleasca motiv pentru care a poposit in patul propriu si pentru somnul de noapte de unde inca nu s-a dat dus. Noroc ca e maaaare ca mai mult perpendicular doarme.
In sezut a stat cam pe la 7 luni. Cand il luam de manute sa se ridice el sarea direct in picioruse si incepea sa tzopaie. Tot atunci a inceput sa ma strige, mai ales de suparare si noaptea. Cand era vesel se auzea doar ta-ta-ta-ta. M-am resemnat, ce sa fac?!! Si acum e aproape la fel. Maaama ma-ma-mama-ma sa vina cand m-am lovit, daca vreau sa sug ca de carat ma poate cara si taticu daca este prezent, cu conditia sa fie si mami in acelasi metru patrat.
De aproximativ o luna avem si copil biped. Si cum este incapatanat si perseverent sa se aseze cineva intre el si obiectul dorintei lui... Are un glas frumos dar mai ales rasunator... Si stie sa se impuna. Stie si sa ceara, ceea ce m-a surprins foarte mult, caci atunci cand vrea ceva (mai ales de mancare) bate din palme si spune "de-i". Si trebuie sa ii dau. Am inceput sa evit sa mananc dulciuri in fata lui sau ceea ce el nu are voie caci deja nu il mai pot pacali cu biscuiti si mesele mele sunt servite cand el doarme caci copilului meu nu ii place sa stea singur. Cand era mic-mic si se trezea si nu vedea pe nimeni avea un sunet specific prin care ma striga. Dupa doua strigate daca nu aparea nimeni incepea sa planga. Trebuia sa fie tot timpul plimbat, distrat... Acum se trezeste, se ridica in sezut si incepe sa planga.  Astfel micul meu dejun este servit cel mai devreme la 11.
Afara am iesit impreuna din a doua zi dupa sosirea la domiciliu si de atunci nu a trecut nici macar o zi (vara sau iarna la -15 grade) in care sa nu ne plimbam o ora, doua, trei si chiar mai multe. Intreaga vara Danutz si-a facut siesta afara, in carut, in aerul usor racoros de sub vita de vie. Nu stiu daca aceste plimbari au vreun merit dar cert este ca am trecut peste iarna cu o usoara raceala (fara febra doar cu nasuc apos) la care toata medicamentatia a constat in cateva lingurite de panadol. Eu ma declar multumita.


A trecut un an! Ma uit cu uimire la corpul mic si pufos care ma cauta cu manuta din cand in cand si se intoarce pentru a se cuibari in bratele mele si ma gandesc cu dor la bebelusul si mai mic pe care l-am adus acasa intr-o zi ploioasa la inceput de mai si care intorcea doar capsorul dintr-o parte in alta cautand sanul. Cum a trecut timpul...

A doua

A doua primavara.
Anul trecut, tot intr-o zi cu ploaie, dupa cateva zile minunat de insorite pe care le-am simtit din fereastra unei mici rezerve de spital, la sfarsit de aprilie si inceput de mai, ma intorceam acasa cu un ghemotoc mic-mic ascuns intr-un scutecel. Dupa 9 luni de intrebari: cum va fi?, ce va fi?, cum ne vom descurca?, ce fel de parinti vom fi? aveam sa aflam in sfarsit ce inseamna viata cu un copil alaturi. Dar nu orice copil, copilul nostru. Dupa 8 zile de 'cazare' obligatorie (pe motiv de icter mai pronuntat) la maternitatea spitalului Arges ne intorceam acasa de data asta cu copil purtat pentru prima data in brate, cu multe emotii si multa dragoste si cu foarte putine informatii despre ingrijirea unui nou-nascut. Programul maternitatii permitea socializarea cu propriul copil o jumatate de ora la fiecare trei ore cand mergeam la alaptat, subiect spinos, cu care, spun pe scurt ca a trebuit sa ne familiarizam aproape singuri, fara indrumarea cadrelor medicale (lipseau din sala respectiva). Dar ne-am descurcat. Eu cu o incapatanare pe care nu mi-o cunosteam de a-mi hrani copilul la san si el cu o si mai mare incapatanare pe care o tot recunosc de un an incoace de a suge la acelasi san (pardon, la amandoi).
De atunci lucrurile s-au schimbat radical. Am invatat cum sa pun un scutec dupa ce prima data l-am pus invers si am vazut ca nu da bine, am invatat ca da, pot sa trec un body peste capul mic desi 9 luni m-am intrebat cum oare voi reusi, am invatat (dupa o luna, sau doua?) ca pot sa spal corpul mic-mic ce pare a nu se 'tine' (pana la acea data micutul a fost spalat de tatal lui care, recunosc, a fost mai curajos). Si vietile noastre au inceput sa se invarta in jurul ghemotocului abia aparut in casa noastra. Prioritatile noastre au fost inlocuite, preocuparea principala, de un an intreg plus cateva zile, este ce a mai facut micutul ieri, ce face azi, oare ce va face maine? Nu incetam sa ne miram de minunea care ne-a invadat viata, de bucuria ce simtim cand ne uitam unul la altul si amandoi la copil intrebandu-ne cum am reusit sa aducem pe lume acest copil minunat!

Acum un an... Parca atunci a inceput viata... A fost, cu siguranta, cel mai frumos an din viata mea. Poate ca da, cu mai multe greutati, cu nopti intrerupte pentru alaptat, cu colici, cu rani la sani (din fericire destul de putine), cu multe temeri, ingrijorari, dar si cel mai fericit!

Traim a doua primavara si ne bucuram la fel de mult ca si de prima.